lunes, 20 de febrero de 2012

Căutați-l pe Hobab

Au trecut vreo trei milenii de când YHWH a scos pe Israel din Egipt cu mână tare, prin semne mari și minuni: rugul de foc, plăgile, despicarea Mării Roșii, apa din stâncă, mana cerească, prepelițele, tunetele, fulgerele, norul de întuneric... sunt toate relatări care caută să ne convingă de un unic și singur aspect: Dumnezeu (și numai El...) a condus nemijlocit poporul, și fără El, sau fără voia sa, nimic nu s-a înfăptuit. Ne-mai-având altă treabă prin Univers, sectarul YHWH a hotărât să se dedice "foc" și "fum" cauzei sioniste: conducea nemijlocit gloata de corturari, noaptea în formă de stâlp de foc, iar ziua în formă de stâlp de fum; unde poposea YHWH își așeza și poporul tabăra, iar când  El se ridica, și israeliții ridicau tabăra înspre locul și pe drumul pe care îl indica stâlpul de fum sau de foc, pe principiul: ,,Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!
Măcar de-ar fi fost adevărat! Lucrurile nu stau, însă, deloc așa: după rușinoasa fugă din Egipt, pierdut prin deșert și neavând nici o idee de încotro s-o apuce, Moise imploră ajutorul cumnatului său, un anume Hobab (om din partea locului care cunoștea în amănunțime meandrele deșertului), pentru a-l conduce prin acele locuri necunoscute. În fața refuzului acestuia, Moise încearcă să-l mituiască, promițându-i marea cu sarea, ba chiar si ceva peste: ”Nu ne părăsi, te rog; fiindcă tu cunoști locurile unde putem sã tãbãrîm în pustie; deci tu sã ne fii cãlãuzã.  32 și dacã vii cu noi, te vom face sã te bucuri de binele, pe care ni-l va face Domnul.

Și astăzi, ca și atunci, tot soiul de oportuniști, căpușe-vampir cocoțate flămând în spatele gloatei ignorante, susțin sus și tare că YHWH este la cârmă și că fără El nimic nu se face: minciună! Acolo unde vi se zice ”Dumnezeu ne conduce!”, voi căutați-l pe Hobab: e printre voi, mituit să vă mintă, vândut altora pe prețul unui blid de linte apoasă și a unui prezervativ uzat!

9 comentarios:

  1. buna seara it spun si-ti marturisesc ca sunt interesante postarile tale . Am o propunere: de ce nu esti mai deschis si spune-le pe fata , sa inteleaga toata "prostimea".

    ResponderEliminar
  2. Bună dimineața anonimule! Îți mulțumesc pentru aprecieri; mărturisirea ta nu face decât să mă onoreze. Cât despre propunere, aș avea câteva chestiuni de comentat: ”mai deschis” decât ”deschis” nu ar servi la prea mult. Sunt foarte deschis pentru cine are ochi de citit! Cu ”prostimea” însă e o altă poveste: cu urechile lor vor auzi și nu vor înțelege, cu ochii lor vor vedea și nu vor pricepe; cu toate acestea, oamenii inteligenți pierduți prin gloată vor pricepe și vor înțelege. Pentru început sunt mulțumit cu atât: oamenii, până de curând robi, să devină liberi! Revoluția adevărată va începe în momentul când se va atinge ”masa critică” de oameni liberi care nu vor mai tolera prostia și vor dori după ”bine”, ”curat” și ”frumos”! Pe curând anonimule!

    ResponderEliminar
    Respuestas
    1. buna ziua si-ti multumesc de atentie . Oamenii despre care vorbesti, am impresia ca nu sunt "robi" asa cum te exprimi tu . Mai degraba sunt niste "Indobitociti". Si acum te intreb stimate prieten : ce face un "dobitoc" in libertate??

      Eliminar
    2. Îi educăm. Așa cum au fost obligați să iubească ignoranța și să-și reprime freudian calitățile și talentele înăscute, prin cunoaștere liberă va trebui să se redescopere și să se revalorizeze ca om, iar pe ceilalți ca egali. Cred cu putere în forța creatoare a omului liber, chiar dacă totul este relativ. Îmi aduc aminte un dicton faimos: dacă nu știi te învățăm, dacă nu poți te ajutăm, dacă nu vrei...o luăm de la capăt! Cred că tu știi mai bine continuarea! Te salut cu respect, anonimule!

      Eliminar
  3. Realitatea îmi arată exact contrariul...

    ResponderEliminar
  4. Cred ca ma repet cand afirm ca gloata de dobitoace trebuie sa ramana acolo unde e, in interiorul sistemului ca sa nu se contamineze societatea de nebuni. Am mai vb despre asta cu alta ocazie...

    Si inca ceva: "contrariul" e valabil doar ptr cine sta ca sistemul sa-l FUCK-a...:))

    ResponderEliminar
  5. "Acolo unde vi se zice ”Dumnezeu ne conduce!”, voi căutați-l pe Hobab: e printre voi, mituit să vă mintă, vândut altora pe prețul unui blid de linte apoasă și a unui prezervativ uzat!"

    Asta suna a: god bless america!"dumnezeu" e cu noi si cu sistemul creat de noi numit NWO! Inchinari fie aduse ....OMULUI si mintii sale stralucite!:)

    ResponderEliminar
  6. Si apropo...pe vremea aia era... un Moise, azi,.. un Rockefeller, Rotschild, Sachsen-Coburg-Gotha("Windsor")&Co. Iaca nu scapi de evrei si de "dumnezeul" lor.

    ResponderEliminar
    Respuestas
    1. Corect... numai ca una e sa fii constient de existenta lor si alta este sa nu ai nici cea mai mica idee de cum stau lucrurile!!! Oameni buni, treziti-va!

      Eliminar

De oriunde ai fi, comentariul tau ma onoreaza: