Oamenii se înţeleg dialogând. Dialogul
nu este perfect: pot apărea neînţelegeri, se pot strecura greşeli, dar şi
acestea se soluţionează tot prin dialog. Violenţa şi războiul nu sunt o
soluţie: aparte de suferinţa atroce pe care o presupune —suferinţă absurdă prin
însăşi inutilitatea ei—violenţa naşte doar violenţă şi răzvrătire. Omenirea a
schimbat registrul violenţei pe unul al dialogului. La Dumnezeu lucrurile nu
stau deloc aşa. El a rămas anchilozat, anacronic, în „războiul rece” al retoricii
viscerale dirijate împotriva „copiilor” Săi speriaţi şi neputincioşi. Mânuind ameninţător „satârul
măcelului generalizat” prin cotidianul
nostru umil şi împovărat, YHWH ţine cu tot din-adinsul să ne bage tuturor... apocalipsa-n
oase!
Mesajul Său a rămas invariabil: V'am
trimes foametea în toate cetăţile voastre, şi lipsa de pîne în toate locuinţele
voastre... 7 ,,N'am vrut să vă dau nici
ploaie, cînd mai erau încă trei luni pînă la secerat; ...9 V'am lovit cu rugină
în grîu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi
măslinii voştri i-au mîncat deseori lăcustele...10 Am trimes în voi ciuma şi
v'am ucis tinerii cu sabia...11 ,,V'am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora... Cu
toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine...[1] Războiul divin nu s-a
terminat... şi nu cunoaşte Pacea nicidecum: întreaga „zidire” dimpreună cu „toată
suflarea” troznesc sub apăsarea cruntă a furiei divine. Cum-necum, se pare că ne-a
pus gând rău: ori Îl adorăm de urgenţă, ori murim de mâna... Ultimului
Războinic Autentic cu pretenţii de TATĂ!
