Fornicaţie... morală

Vânat în ţara sa pentru o crimă ordinară, fugar, cu frica-n oase, Moise se refugiază în oceanul de linişte găsit sub fusta madianitei Sefora. După ce i-a ”mâncat” tinereţea copilei şi pospaiul de avere al socrului, Moise şi-a luat nevasta şi copiii... şi s'a întors în ţara Egiptului[1] unde, brusc, şi-a descoperit ”talantul” de profet, ”darul” de conducător, şi ”înţelepciunea” de legiuitor. Cocoţat în fruntea unei adunături de descreieraţi, decretează: ”Cînd cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s'ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui… să-i scrie o carte de despărţire, şi… să-i dea drumul din casa lui”.[2] Astfel, ”Moise… a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire (femeii, n.n.) şi s'o lase”[3], chiar dacă ştia prea bine că ”… dela început n'a fost aşa”[4].

Oportunist mizer, ”acrit”  fiind de carnea flacă şi de ţâţa lălâie a madianitei cândva mult dorită şi adorată, Prietenul lui Dumnezeu îşi expediază nevasta cu feciori cu tot – plocon la Ietro-n bătătură[5]. Mânat de sentimente şi emoţii nesperat de pământeşti pentru cineva care pretinde că vorbeşte cu YHWH faţă către faţă, decide sec – cu apă-n gură, că e timpul să guste liber din sânul cald şi nurii proaspeţi ai unei etiopience măslinii, cu coapsa fragedă şi fermă. „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă,”[6] dar Dumnezeu le-a închis gura subit, lovindu-i democratic cu lepră din cap până-n picioare, lecţie pricepută de toţi cei care ar mai fi-ndrăznit vreodată să chestioneze dreptul la fericire trupească a moşului nesătul. Fornicaţia – bat-o focul, şi stricăciunea inimii sunt – categoric, preferatele lui Moise ...  dar şi slăbiciunile lui Yahve-Zeu!   

---

[1] Exod 4:3

[2] Deuteronom 24:1

[3] Marcu 10 :4

[4] Matei 19:8

[5] Exod 18:2-6 « Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimeasă acasă. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; … a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. A trimes vorbă lui Moise să -i spună: "Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi. »

[6] Numeri 12:1 ...căci luase o femeie etiopiană

Lăsaţi copilaşii să vină la mine...

... pe cînd (Elisei, Omul lui Dumnezeu, n.n.) mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” ²⁴ El s'a întors să-i privească, şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfîşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.[1] Am ascultat această poveste d-impreună cu vreo 30-40 de copilaşi ai unei biserici fertile, la rubrica „poveste pentru cei mici”; morala vădită a acestei istorisiri, rostită cu patos de gura hâdă... străjuită de un neg păros a unei visătoare cu creştetul acoperit, era respectul faţă de Omul lui Dumnezeu şi dramaticul deznodământ în cazul în care un atare respect nu s-ar profesa cu pioşenie. Copilaşii au rămas, toţi, cu gurile căscate şi cu inimile-mpietrite de teroare; oripilanta imagine a măcelului sălbatic le-a luat orice suflare: măruntaiele spintecate de gheare şi colţi uriaşi, cadavrele răspândite dantesc pe iarba crudă, troznitul oaselor fragede de prunci sub ghilotina unor fălci flămânde şi urletele de groază deznădăjduită ce se ridicau până la cer le-a îngheţat sângele-n vene;  doar câţiva „năzdrăvani” neatenţi au rămas impasibili la oribilul deznodământ al „poveştii”, întărind cu un „amin” hlizit morala ne-nţeleasă.  

Câteva corecţiuni sunt inevitabile: în primul rând, termenul „băieţaşi” este eronat, întru-cât originalul utilizează termenul „copilaşi” care include atât băieţei cât şi fetiţe; în al doilea rând, expresia „şi-au bătut joc de el” este o redare tendenţioasă a originalului „au râs de el”; în al treilea rând, expresia „suie-te, pleşuvule!” nu este nici batjocură, nici insultă... nici ceva jignitor: este doar naturalul spiritului jucăuş al unor copilandri lipsiţi de bucuria alternativă a unei escapade la Disneyland; cum joaca pruncilor din vechime se limita la acţiuni de genul „prinde-mă”, „găseşte-mă” sau „ascunde-te”, „suie-te” nu putea fi ceva batjocoritor în sine. Detonantul care a descătuşat blestemul şi ura în inima cea blândă a Omului lui Dumnezeu a fost pelativul „pleşuvule”; chel fiind şi necopulat de multă vreme, frustrat, complexat, „acrit” şi ofticat pe viaţă, Elisei şi-a vărsat în final furia asupra celor lipsiţi de orice apărare! Tipic YHWH-ist, aş spune... dar revoltător, fără pereche!

PS: Copulaţi sub straja atentă a negului păros... si problemele voastre se vor rezolva de la sine! Copulaţi măcar ocazional; atunci, nevinovatia unora n-ar mai fi umbrită de duhoarea puturoasă a răbufnirii mâniei voastre purulente!

---

[1] 2 Împăraţi 2:23-24  

Osebire Divina

,,Să se caute pentru domnul împăratul o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească, şi să se culce la sînul tău; şi domnul meu împăratul se va încălzi.”[1] Fără îndoială este mare lucru să fii plăcut în ochii a-tot-văzători ai lui YHWH: nu de alta, dar în vremi de strâmtorare, ca cele de azi şi de când îi lumea asta, pică bine să ai o pilă bună sus în Ceriuri, la tronul celui Prea-Înalt. Astfel, copilaşii prea-iubiţi ai Ceriului´Nalt nu mai prididesc a se bucura de binecuvântările ce li se vîră necontenit în stomăcel, prin buzunare sau sub aşternut. Unora, Domnul le dă felurite moşteniri, averi nemuncite, apucate prin silă de te miri ce neghiob ce se crede ales şi cu stea în frunte. Altora, Dumnezeu le zideşte case ori le plătește chiria, îi îmbracă, îi încalţă şi are mare grijă de sămânţa lor preţioasă: le creşte copii, îi poartă prin şcoli osebite... ş-apoi le găseşte un loc de muncă „bine plătit”, după cum i se cuvine unei beizadele credincioase. Altora Domnul le dă bani, îi ajută în afaceri, le găseşte de muncă, îi fereşte de SIDA şi le plăteşte factura... oricare ar fi aceea.   

Nu aşa se întâmplă cu restul lumii. Părăsiţi de Ochiul A-ToT-Văzător al unui Dumnezeu prea ocupat cu asigurarea bunăstării vlăstarelor credinţei toante, miriade şi miriade de suflete se prăpădesc meticulos în oceanul de suferinţă şi nedreptate ce-i înghite de vii!  Privat de timpul preţios irosit cu satisfacerea nevoilor nesăţioase ale hoardei de lingăi divini, Dumnezeu pare să nu mai aibă nici timp, nici resurse, şi nici chef să mai întindă o mînă de ajutor şi celorlalţi muritori. Aşa se face că o ţâţă vergură –ori de plastic molâu, zdrobită sub mâna păroasă a vreunui moş senil cu bale-n colţul gurii –dar credincios, preţuieşte nespus mai mult în Ohii lui YHWH decât o vadră de apă curată din care să se adape gâtlejul pârjolit de sete al lumii întregi! Uitaţi-vă în jurul vostru: ridicaţi-vă de pe ochi vălul credulităţii şi recunoaşteţi-i cu nume şi prenume pe cei care vă mănâncă osânza şi vă prăpădesc inutil osteneala! Puneţi-i la muncă: astfel... poate n-or mai avea friguri, şi s-or încălzi şi din motive mai serioase!!!

---

[1] 1Împăraţi 1:1-2