Libertate I

Spiritul uman se vrea liber: nimic nu e mai scump, mai drag şi mai de dorit pentru fiinţa umană decât LIBERTATEA! Înţelepciunea populară şi bunul simţ universal privesc libertatea ca pe dezideratul cel mai înalt şi împlinirea supremă a existenţialului. Creştinii – oameni şi ei – năzuiesc vârtos către libertate, proclamând sus şi tare o maximă ce pare că le canalizează energiile de aproape două milenii: „...ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!...”[1]

Realitatea, însă, ne obligă să observăm că nimeni nu este liber: cu toţii suntem supuşi suferinţei şi daţi morţii[2] fără deosebire! Robii putreziciunii nu pot fi subiecţi ai Libertăţii. Libertatea este de neconceput în contextul fricii, al terorii sau sub spectrul anihilării totale: libertatea nu poate exista în „Imperiul Morţii” proclamate de Zei Saltimbanci! Într-un spaţiu şi timp dominate de ameninţarea constantă cu violenţa atroce a Mâniei Divine, libertatea nu este nimic altceva decât un concept filosofic la care ne place să medităm infracţional pe ascuns, o „fata morgana” născută din disperarea suferinţei imutabile la care suntem condamnaţi prin decrete cereşti! ... În Camera de Gazare de la Auschwitz nu exista LIBERTATE, chiar dacă la intrare stătea scris: ”ARBEIT MACHT FREI!”

Se pare că „ADEVĂRUL” creştin  nu este nimic altceva decât ... o altă MINCIUNĂ ce vinde scump iluzia  LIBERTĂŢII!!!

---

[1] Ioan 8: 32

[2] Romani 14: 7-9  În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim.