Mandragore

Era pe vremea[1] cand lui Iacov ii cresteau tuleiele de flacau batran, iar tatane-su i-a pus in vedere sa-si caute numaidecat nevasta, intrucat singuratatea nu era deloc indicata intr-o astfel situatie. La auzul acestor vorbe, Iacov a incalecat iute o magarita de crupa lata si a plecat spre rasarit, la unchiul Laban, care avea doua fete iubarete foc: Lea si Rahela. Ca orice holtei trecut de a doua tinerete, Iacov a pus mai intai ochii pe Rahela intru-cat era mai tanara si mai frumoasa (e vorba aici de criterii de inspiratie divina); in ciuda alegerii facute, Iacov nu s-a impotrivit nicicum unei nopti de amor chior cu soru-sa mai experimentata, Lea, care, mioapa fiind, i se varase orbeste in asternuturi. Pricopsit prin har divin cu doua neveste si-o avere dobandita prin viclesug pios, Iacov isi dezlantuie virilitatea patriarhala asupra trupurilor gingase ale unor slujnice vergure, imprastiind destoinic samanta dragostei „agape” in ogorul reavan si vergur al Bilhai si al Zilpei, sub privirile voyeuriste ale nevestelor pestoaice; acestea, la randul lor, tocmeau noptile de amor cu Iacov pe o portie de mandragore afrodisiace –masura credinciosiei neclintite. Ca o incununare a acestui desfrau binecuvantat si armonios, intaiul nascut al lui Iacov, Ruben[2], probabil aflat sub influenta unei supradoze de mandragora, decide ca e nimerit sa semene si el in brazda fertila a Bilhai niscaiva samanta timpurie de primavara, inchizand astfel cercul autentic al iubirii veritabile sub obrocul fornicatiei universale.

Astazi, la mai bine de 3000 de ani de cand s-a consumat idila, oamenii lui Dumnezeu continua sa descopere filonul iubirii nepereche in exemplul orgiei patriarhale. Oriunde prin biserici, exista credinciosi care suspina si ofteaza la auzul intrigii cu iz de telenovela XXL. Cu totii vad in intamplarea cu pricina manifestarea dragostei „agape” si lupta pentru detronarea „eu”-lui potrivnic. Romantici incurabili ai iubirii colective, crestinii isi adancesc necontenit privirile in Scripturi, iar unii trec sarguincios la fapte menite sa desavarseasca mostenirea biblica; macar dintr-astea, slava Domnului, avem ograda plina!  

---

[1] Geneza 30:1-26

[2] Geneza 35:22

---

[1] Geneza 30:1-26

[2] Geneza 35:22

Sibolet

Pentru ochiul avizat, istoria biblica este plina de pilde graitoare si inspiratoare. Am gasit si eu una, inspirat fiind de lectura unui pasaj din cartea Judecatorilor. Era pe vremea cand copiii lui Dumnezeu se macelareau intre ei, manati cu totii de dragostea Duhului caruia i se inchinau. Ne povesteste scriptura cum barbatii din Efraim si cei din Galaad au pus-o de un holocaust pe placul Domnului. Cum dupa razboi multi viteji se arata, barbatii din Efraim s-au sculat cu mic cu mare sa omoare pe Iefta, unsul Domnului, si pe galaaditi, fratii lor, pe motiv ca n-au „cocoasa”, pentru ca doar astfel putea fi inteles argumentul nevrozei efraimite.[1] Oricum ar fi dat-o Iefta si ai sai, de macel nu scapau nicicum. Din incaierarea care a urmat, efraimitii au incasat, literalmente, o bataie sora cu moartea, risipindu-le astfel pofta de a mai revendica prada de razboi pe care Iefta si galaaditii au dobandit-o casapind pe fiii lui Amon.

In aceasta minuscula poveste de dragoste yahvista, exista un detaliu care ne atrage atentia intr-un mod cu totul si cu totul deosebit: cand galaaditii au purces la randul lor la vanatoarea de frati, au inventat metoda perversa a „interviului peltic”. Mai clar, luau omul de pe drum si il intrebau: “Eşti Efraimit?” Dacă răspundea: “Nu”,atunci îi ziceau: “Ei bine, zi Şibolet.” Şi el zicea: ,,Sibolet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau, şi-l jungheau lîngă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.[2] Nici astazi n-am scapat de blestemul „sibolet” al religiosului obtuz, asa ca omenirea-ntreaga este angajata asiduu la desavarsirea holocaustului yahvist. Si astazi, ca si ieri, superstitia toanta se imbraca cu religia hada daruind lumii soldatul universal care-si scuipa in san cand se urca in avion si-si face cruce cu limba-n cerul gurii cand sta la semafor, dar omoara fara sa cracneasca pe cel a carui viata nu poarta marca peltica a marturisirii de ineptii. In ce lume frumoasa traim!

---

[1] Judecatori 12:1. „Pentruce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea.”

[2] Judecatori 12:5-6