Mandragore

Era pe vremea[1] cand lui Iacov ii cresteau tuleiele de flacau batran, iar tatane-su i-a pus in vedere sa-si caute numaidecat nevasta, intrucat singuratatea nu era deloc indicata intr-o astfel situatie. La auzul acestor vorbe, Iacov a incalecat iute o magarita de crupa lata si a plecat spre rasarit, la unchiul Laban, care avea doua fete iubarete foc: Lea si Rahela. Ca orice holtei trecut de a doua tinerete, Iacov a pus mai intai ochii pe Rahela intru-cat era mai tanara si mai frumoasa (e vorba aici de criterii de inspiratie divina); in ciuda alegerii facute, Iacov nu s-a impotrivit nicicum unei nopti de amor chior cu soru-sa mai experimentata, Lea, care, mioapa fiind, i se varase orbeste in asternuturi. Pricopsit prin har divin cu doua neveste si-o avere dobandita prin viclesug pios, Iacov isi dezlantuie virilitatea patriarhala asupra trupurilor gingase ale unor slujnice vergure, imprastiind destoinic samanta dragostei „agape” in ogorul reavan si vergur al Bilhai si al Zilpei, sub privirile voyeuriste ale nevestelor pestoaice; acestea, la randul lor, tocmeau noptile de amor cu Iacov pe o portie de mandragore afrodisiace –masura credinciosiei neclintite. Ca o incununare a acestui desfrau binecuvantat si armonios, intaiul nascut al lui Iacov, Ruben[2], probabil aflat sub influenta unei supradoze de mandragora, decide ca e nimerit sa semene si el in brazda fertila a Bilhai niscaiva samanta timpurie de primavara, inchizand astfel cercul autentic al iubirii veritabile sub obrocul fornicatiei universale.

Astazi, la mai bine de 3000 de ani de cand s-a consumat idila, oamenii lui Dumnezeu continua sa descopere filonul iubirii nepereche in exemplul orgiei patriarhale. Oriunde prin biserici, exista credinciosi care suspina si ofteaza la auzul intrigii cu iz de telenovela XXL. Cu totii vad in intamplarea cu pricina manifestarea dragostei „agape” si lupta pentru detronarea „eu”-lui potrivnic. Romantici incurabili ai iubirii colective, crestinii isi adancesc necontenit privirile in Scripturi, iar unii trec sarguincios la fapte menite sa desavarseasca mostenirea biblica; macar dintr-astea, slava Domnului, avem ograda plina!  

---

[1] Geneza 30:1-26

[2] Geneza 35:22

---

[1] Geneza 30:1-26

[2] Geneza 35:22

Fornicaţie... morală

Vânat în ţara sa pentru o crimă ordinară, fugar, cu frica-n oase, Moise se refugiază în oceanul de linişte găsit sub fusta madianitei Sefora. După ce i-a ”mâncat” tinereţea copilei şi pospaiul de avere al socrului, Moise şi-a luat nevasta şi copiii... şi s'a întors în ţara Egiptului[1] unde, brusc, şi-a descoperit ”talantul” de profet, ”darul” de conducător, şi ”înţelepciunea” de legiuitor. Cocoţat în fruntea unei adunături de descreieraţi, decretează: ”Cînd cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s'ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui… să-i scrie o carte de despărţire, şi… să-i dea drumul din casa lui”.[2] Astfel, ”Moise… a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire (femeii, n.n.) şi s'o lase”[3], chiar dacă ştia prea bine că ”… dela început n'a fost aşa”[4].

Oportunist mizer, ”acrit”  fiind de carnea flacă şi de ţâţa lălâie a madianitei cândva mult dorită şi adorată, Prietenul lui Dumnezeu îşi expediază nevasta cu feciori cu tot – plocon la Ietro-n bătătură[5]. Mânat de sentimente şi emoţii nesperat de pământeşti pentru cineva care pretinde că vorbeşte cu YHWH faţă către faţă, decide sec – cu apă-n gură, că e timpul să guste liber din sânul cald şi nurii proaspeţi ai unei etiopience măslinii, cu coapsa fragedă şi fermă. „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă,”[6] dar Dumnezeu le-a închis gura subit, lovindu-i democratic cu lepră din cap până-n picioare, lecţie pricepută de toţi cei care ar mai fi-ndrăznit vreodată să chestioneze dreptul la fericire trupească a moşului nesătul. Fornicaţia – bat-o focul, şi stricăciunea inimii sunt – categoric, preferatele lui Moise ...  dar şi slăbiciunile lui Yahve-Zeu!   

---

[1] Exod 4:3

[2] Deuteronom 24:1

[3] Marcu 10 :4

[4] Matei 19:8

[5] Exod 18:2-6 « Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimeasă acasă. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; … a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. A trimes vorbă lui Moise să -i spună: "Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi. »

[6] Numeri 12:1 ...căci luase o femeie etiopiană

Orgie

Cunoașterea este o fortăreață întărită, o copilă șarmantă a cărei feciorie este păzită cu strășnicie de turnuri înalte de excelență. Râvnită de mulți muritori, ea își arată bunăvoința unor puțini aleși; doar nobili de rasă –nu de castă–  iscusiți mânuitori ai înțelepciunii, fii ai perseverenței, doar ei pot spera să-i smulgă sofisticatei făpturi un zâmbet, printre creneluri înguste, printre gratii de fier. E desfătarea inimii, plăcerea ochilor, deliciul minții și aroma sufletului; e grațioasă, elegantă, cu gust  a  adevăr împărtășit între extaz și disperare.

Credința, însă, e mai la-ndemână: ea se oferă ușuratec în piețe pe-un ban, ca la târg, fără-ntrebări, căci păzitorii ei s-au metamorfozat în "pești" (un simbol creștin) de centură. Gingășia copilei de altădată, nevinovăția și fecioria ei, au dispărut sub abuzul mimetic al mulțimii inculte. În frenezia ospățului de vise nu mai contează reperul, ci practicul din imediat: nu-i timp de preludii, nu-i timp de curat, ci doar de-nfruptat!

Orgie de brute!