Mandragore

Era pe vremea[1] cand lui Iacov ii cresteau tuleiele de flacau batran, iar tatane-su i-a pus in vedere sa-si caute numaidecat nevasta, intrucat singuratatea nu era deloc indicata intr-o astfel situatie. La auzul acestor vorbe, Iacov a incalecat iute o magarita de crupa lata si a plecat spre rasarit, la unchiul Laban, care avea doua fete iubarete foc: Lea si Rahela. Ca orice holtei trecut de a doua tinerete, Iacov a pus mai intai ochii pe Rahela intru-cat era mai tanara si mai frumoasa (e vorba aici de criterii de inspiratie divina); in ciuda alegerii facute, Iacov nu s-a impotrivit nicicum unei nopti de amor chior cu soru-sa mai experimentata, Lea, care, mioapa fiind, i se varase orbeste in asternuturi. Pricopsit prin har divin cu doua neveste si-o avere dobandita prin viclesug pios, Iacov isi dezlantuie virilitatea patriarhala asupra trupurilor gingase ale unor slujnice vergure, imprastiind destoinic samanta dragostei „agape” in ogorul reavan si vergur al Bilhai si al Zilpei, sub privirile voyeuriste ale nevestelor pestoaice; acestea, la randul lor, tocmeau noptile de amor cu Iacov pe o portie de mandragore afrodisiace –masura credinciosiei neclintite. Ca o incununare a acestui desfrau binecuvantat si armonios, intaiul nascut al lui Iacov, Ruben[2], probabil aflat sub influenta unei supradoze de mandragora, decide ca e nimerit sa semene si el in brazda fertila a Bilhai niscaiva samanta timpurie de primavara, inchizand astfel cercul autentic al iubirii veritabile sub obrocul fornicatiei universale.

Astazi, la mai bine de 3000 de ani de cand s-a consumat idila, oamenii lui Dumnezeu continua sa descopere filonul iubirii nepereche in exemplul orgiei patriarhale. Oriunde prin biserici, exista credinciosi care suspina si ofteaza la auzul intrigii cu iz de telenovela XXL. Cu totii vad in intamplarea cu pricina manifestarea dragostei „agape” si lupta pentru detronarea „eu”-lui potrivnic. Romantici incurabili ai iubirii colective, crestinii isi adancesc necontenit privirile in Scripturi, iar unii trec sarguincios la fapte menite sa desavarseasca mostenirea biblica; macar dintr-astea, slava Domnului, avem ograda plina!  

---

[1] Geneza 30:1-26

[2] Geneza 35:22

---

[1] Geneza 30:1-26

[2] Geneza 35:22

Teroarea Iubirii

De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de subt cer; ... la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine.[1] Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspîndi, cum v'a spus, frica şi groaza de tine peste toată ţara în care veţi merge.[2]

De la Facerea Lumii incoace, terorismul este in mare voga. Ma refer la acea cultura a fricii si violentei extreme cu care diferiti dumnezei si-au incununat hiperbolizant creatia –care altminterea nu ar mai fi fost cu adevarat desavarsita. Ma refer la acea intoleranta institutionalizata care isi revendica unilateral si apriori dreptul de proprietate asupra Binelui, Dreptatii, Cunoasterii si Adevarului. Ma refer la toti acei dumnezei ale caror stapanire peste oameni este cladita pe groaza si frica, pe spaima si ura dibaci ascunse in spatele unor masti poleite cu Iubire Vesnica. Ca sa merg mai departe, ma refer aici la toti acei bezmetici fara capatai care dealungul timpurilor au cladit acest angrenaj miselesc numit Religie pe care l-au institutionalizat sub numele de Biserica si pe care ni l-au varat cu de-a sila in minte sub numele de Credinta, spre folosul lor.

Teroarea si terorismul incep cu intoleranta care se manifesta cu privire la orice este „diferit”, „altfel” sau „aparte”. Terorismul este infaptuit ori de cate ori niste „neica nimeni” iti  pretind o conformare, o alienare totala si subita la norme care nu au nici justificare, nici vreo alta noima, afara numai de subjugarea vointei si inabusirea spiritului creator. Teroarea se desavarseste cu gloatele nesfarsite de trepadusi nevolnici si zelosi care populeaza Planeta si Biserica, cu fiecare individ care isi aduce aportul sectar la conservarea „binelui, dreptatii, cunoasterii si adevarului suprem” pe care si le atribuie fara sa stea prea mult pe ganduri, excluzandu-i de la pocalul binecuvantarilor divine pe cei care nu le impartasesc apucaturile, ori tratandu-i cu un cocteil veninos de ura condescendenta asortata cu un ranjet protocolar pe cei care au indrazneala sa caute si...o a doua opinie. Mai lipseste un Kalashnikov...si combinatia e perfecta! Continuarea ...o stim cu totii!

---

[1] Deuteronom 2:25

[2] Deuteronom 11:25 

Om si Dumnezeu

Asa cum stim cu totii, Isus este intruparea lui Dumnezeu, adica Dumnezeu facut Om sau “Omul Dumnezeu”: un dumnezeu-sui-generis cu drepturi depline, incoronat in Cer si adorat pe Pamant[1]. Asa ne invata Scriptura, Traditia, Evanghelia si Biserica. Nu exista coltisor in Univers, nici ungher ascuns in mintea omului, care sa nu fie “plin” de cunostinta genezei lui Isus nascut din Tatal androgin –un batranel[2] bonom, incaruntit inainte de vreme de necazul patimit cu stirpea umana. Mai de moda veche, Dumnezeu Tatal umbla invesmantat cu o panza de in alb incinsa la brau[3], de sub a carei maneca rasare o mana batrancioasa cu un deget civilizator[4]. Ochii ageri si cautatura lor apriga ne descopera un dumnezeu mai mult Om decat Zeu, mofturos si capricios, cu ifose greu de inteles ori satisfacut. Vorbitor de multe limbi, Dumnezeu glasuieste fluent in toate dialectele pamantului[5], iar cuvantul lui e vorba-nteleapta[6], susur bland[7] cu iz de Lege pentru toti; contemplandu-L ai senzatia ca e acolo de cand lumea, atemporal, un colt de vesnicie ratacit in furtunosul de “acum” si “aici”.

 Cu toate acestea nu este mai putin adevarat ca “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu”[8], iar cine spune ca L-a vazut mincinos este, şi adevărul nu este în el. Aceasta declaratie axiomatica a Bibliei este la fel de importanta in esenta ei ca si alte declaratii esentiale, cum ar fi “Dumnezeu este Unul singur”[9], sau “Dumnezeu este Dragoste”[10]. Cu toate acestea, religiosii de pretutindeni au izvodit, si continua sa urzeasca, descrieri amanuntite ale Celui care prin definitie este si ramane ascuns[11], inaccesibil priceperii si intelegerii noastre.[12] Urmand aceleiasi indrazneli hulitoare, religiosii rup frontierele bunului simt, pretinzand ca stiu ce gandeste Dumnezeu si care este Vointa lui pentru oameni. Ca si cand l-ar avea la degetul lor cel mic, religiosii regurgiteaza scripturi, teologii si doctrine potrivite cu eggo-ul lor grobian. Un lucru insa trebuie subliniat si afirmat raspicat: dupa cum si-au inventat infatisarea unui dumnezeu, tot astfel si-au inventat si vorbele lui, vorbe pe care au incercat sa le impuna celorlalti drept Vointa Divina, spre folosul pantecului, buzunarului si poftelor lor cele multe si scarboase.

---

[1] Filipeni 2:10 pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt,

[2] Daniel 7:9  un Îmbătrînit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zãpada, si pãrul capului Lui era ca niste lînã curatã.

[3] Daniel 10:5  îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brîu

[4] Exod 31:18  table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

[5] Fapte 2:6 Cînd s'a auzit sunetul acela, mulţimea s'a adunat şi a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui.

[6] Proverbe 8:22-31  Domnul m'a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui (…) Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă (…) eu eram mesterul Lui, la lucru lîngã el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui.

[7] 1 Imparati 19:11-12  Şi iată că Domnul a trecut pe lîngă peşteră (…) un susur blînd si suptire.

[8] 1 Ioan 4:12 Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu.

[9] Deuteronom 6:4 Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este unul singur.

[10] 1 Ioan 4:8 Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste.

[11] Iov 23:9-10 Dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu -L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu -L pot vedea; dacă se ascunde la miazăzi, nu -L pot descoperi.

[12] 1 Corinteni 2:9 Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.``

Libertate III

Esența fundamentală și definitorie a libertății este expresia neîngrădită a voinței și manifestarea acestei voințe ca act voluntar-personal, necondiționat și  nerestricționat, manifestat în plinătatea alegerii de bună voie, ca opțiune personală și ireductibilă a ființialului existențial: abia apoi putem vorbi de responsabilitate și de asumarea consecințelor. În contextul ființialului inteligent –cu conștiință de sine și respect față de mediu și semeni– libertatea  capătă noi valori autocenzurându-se: acolo unde libertatea unuia afectează ori restrânge libertatea semenului și/sau a mediului, libertatea personală este reorientată către noi orizonturi de împlinire, de data aceasta mai elaborate și mai înălțătoare, prin armonizarea elegantă a actului de voință individual cu actul de voință al celorlalți : etica și morala intervin ca elemente de rafinament și sensibilitate specifice conștiițelor evoluate. Așa văd eu LIBERTATEA!

Religia, însă, nu o vede astfel, ci tocmai pe dos. Creștinismul paulinian – atât de glorificat astăzi de tot soiul de tele-evangheliști de duzină – afirmă sus și tare că: ”firea a fost supusă deşertăciunii –nu de voie, ci din pricina celui ce a supus–o...”[1] . Expresia ”avlla. dia. to.n u`pota,xanta” este incorect redată în limba română, sensul textului fiind ”prin subjugare” în sensul de impunere a ascultării, de supunere prin impunere. Astfel, forma curată a expresiei originale este: ”creația a fost supusă deșertăciunii –nu de bună voie, ci prin subjugare”.  Astfel, aflăm cu toții stupefiați că ”deșertăciunea” NU a fost opțiunea liberă a voinței ”părinților noștri”, ci a Celui care are putere să-și impună voința, să-și supună creația și să o oblige la ascultare. 

Eu unul nu cunosc alt personaj care să se bucure de o astfel de capacitate decât faimosul YHWH vechi-testamentar, Tatăl bun al lui Isus Hristos și actualul Dumnezeu creștin. Ironia face să ne trezim cu toții dojeniți de același personaj că am ales liber ”deșertăciunea”, ajungând astfel din niște oameni liberi... niște bieți robi ai morții: după ce ne înghesuie cu de-a sila în camera de gazare – odată cu cristalele de ”zyklon b”, ne strecoară prin tavanul ce servește de ”cer” și reproșul suprem: ”ai ales moartea... liber!” Așa se face că drama omenirii se consumă rușinos între ”violul” divin și ... vina de a nu mai fi ”fată mare” !!!

Asta –daaaa! – LIBERTATE izvorâtă din ADEVĂR-ul biblic[2]!!!

---

[1] Romani 8:20

[2] Pe principiul ioanin: ”Adevărul vă va face liberi!” Ioan 8:32