Zilele acestea, unul din patru locuitori ai Planetei sarbatoreste evenimentul unic al patimilor, mortii si invierii lui Isus Christos,
Omul-Dumnezeu nascut din Maica-Fecioara si „adumbrirea” Duhului Sfant. Unii
sarbatoresc mai devreme, altii mai tarziu; unii mai rar, altii mai des –de
dragul variatiunii– insa si unii si altii sunt pe deplin incredintati ca au de
a face cu o ocazie unica si originala de se a curati de pacate si de a dobandi
harul Invierii de la „cel d-intai nascut dintre cei morti” [1]. Crestinismul este, asadar, singura religie
adevarata iar Isus Christos Unicul Mantuitor. Nu ca n-ar fi asa, dar sunt vreo 35.000 de variante ale aceluiasi adevar sublim...si asta numai in crestinism!
Invatati cu plagierea si minciuna ca tiganul cu scanteia, crestinii se
balacaresc intr-un soi de „metempsihoza religioasa” de origini orientale pe
care o asezoneaza dupa nevoi cu violenta, ignoranta si credulitate, reunind
intr-o religie –pe care o pretind adevarata, istorica si genuina– tot
felul de legende, intamplari, povesti, povestiri si amintiri adunate de ici, de
colo si de pretutindeni. Rezolvarea conflictelor inerente se face printr-un
apendice dogmatic in care se afirma ca orice asemanare cu alte religii,
personaje si intamplari este nefericita, pur intamplatoare, si ca cel mai
probabil este rezultatul plagierii crestinismul de catre diversi neaveniti
inspirati direct de Satana.
Cu vreo 3500 de ani inainte de a se naste Christos, s-a nascut Christna[2]. Anuntat de insusi Brahma –creatorul perechii primordiale Heva si Adima, cei izgoniti din Rai– si profetizat in Scripturi
ca fiind Salvatorul omenirii si Incarnare a divinitatii, Christna s-a nascut
intr-o iesle umila, rezultat din „adumbrirea” unei Fecioare de origini
princiare cu "Spiritul lui Vishnu" –a doua persoana a Trinitatii
Brahma-Vishnu-Shiva[3];
niste pastori au venit sa i se inchine iar regele a ordonat uciderea tuturor
pruncilor de parte barbateasca, sperand ca astfel il va ucide si pe Christna.
Mama sa a fost instiintata in vis de pericol si astfel primejdia a fost
depasita cu bine. Dealungul vietii sale s-a plasat intr-o profunda antiteza cu
preotimea pe care o acuza de diverse pacate si ipocrizie. El si-a facut
cunoscuta invatatura bunatatii si iubirii –morala cea noua– utilizand
diverse parabole; a infaptuit miracole, a vindecat leprosi, orbi si ologi,
ba chiar a inviat si pe unii din morti. A avut ucenici iar pe liderul lor l-a
dojenit pentru putina sa credinta. Intr-un final este prins de trimisii regelui
tiran si ai preotimii, este impuns cu o sageata iar pentru a-l ucide l-au
atarnat de trunchiul unui arbore. Atunci cand l-au cautat, ucenicii nu l-au mai
gasit, intru-cat a inviat si s-a inaltat la ceruri, copacul inflorind in mod
miraculos, ca de „Florii”. „Christos a Inviat”
!
