Te®orism

Am ramas mut in ultima perioada. Mut si stupefiat. Mut si impietrit de uimire, vazand cum noi –oamenii normali, oamenii de rand– suntem luati ostatici de nebunia religiosa a unor bezmetici care se cred trimisii lui Dumnezeu pe Pamant. Astazi, cele mai uzuale stiri in mass-media sunt cu privire la terorismul islamic: atentatele protagonizate de reprezentantii acestei religii sunt la ordinea zilei pe toate meridianele lumii. Scenele dantesti cu persoane decapitate, asasinate, macelarite si dezmembrate doar pentru a predica cu mai multa putere si convingere Evanghelia cea minunata a lui Allah, ne-au acaparat si sechestrat cotidianul. Suntem ostatici intr-un razboi care –contrar opiniei generale– ne priveste din ce in ce mai mult pe fiecare dintre noi: jihad-ul islamist. Daca nu ma credeti...mai asteptati o vreme, continuati sa nu faceti nimic, mergeti frumos la biserica si va rugati pentru pace, prosperitate si buna-intelegere, imbatati-va cu multi-culturalism si fantezii despre respect si convietuire intre religii si veti ajunge sa pastrati minute de reculegere cu orele in fiecare zi, plangand amar dupa cei dragi ai vostri care nu mai sunt, care nici ei nu au facut nimic, dupa cum nici noi nu avem prezenta de spirit de a lua atitudine ferma impotriva barbariei religioase care ni se vara cu de-a sila pe gat de dimineata pana seara!

Aceste bestii cu chip de om, acesti nemernici care ranjesc a extaz atunci cand taie beregata unui inocent fara aparare, nu sunt parasutati in Lumea Noastra de pe alta Planeta, nici nu vin teleportati dintr-un Univers Paralel: Nu!... Aceste fiare imbatate de frenezia razboiului sfant scaldat in sange cald sunt „fratii” nostri, inchinatori la acelasi dumnezeu ca si crestinii si evreii, pentru ca Allah nu este nimic altceva decat numele arab atribuit dumnezeului vechi testamentar Yahwe, Tatal lui Isus Christos, Domnul Nostru. Invatatura lor nu e cu nimic mai periculoasa decat cea pe care o regasim in cartile noastre sfinte, in Biblie, in Torah sau Tragedia Veacurilor. Toate aceste scrieri afirma, justifica, incurajeaza si promoveaza moartea si masacrarea tuturor celor a caror singura si unica vina este aceea ca au un punct de vedere diferit. Anihilarea pana la aneantizare a celui care este diferit este Mesajul central al oricarei Evanghelii, fie ea a lui Allah, a lui Yahwe sau a lui Isus Hristos. Apocalipsa vestita de mesagerii acestor trei vectori de spiritualitate are doar un singur deznodamant: o baie de sange universala, o nimicire totala a celuilalt. Raiul, Noul Pamant si Viata Vesnica sunt prezervate doar pentru cei care gandesc si ucid la unison in Numele lui Dumnezeu, o societate de Borgi criminali care se intrec in fanatisme la toate nivelurile, de la cum te imbraci, pana la ce mananci, bei, asculti sau gandesti.

„Să nimiceşti toate popoarele pe cari ţi le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n'arunci nici o privire de milă spre ele...”[1], zice  Yahwe evreilor din Vechiul Testament.  „Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc”[2], ii asigura Isus Hristos pe crestinii patimasi ai ultimelor doua milenii... si noi ne miram astazi ca musulmanii vor sa anihileze tot ceea ce nu e musulman? Jihadul este extensia logica a evangheliei lui Mahoma in aceeasi masura in care drama Palestiniana este o extensie a Evangheliei lui Yahwe iar Inchizitia, Cruciadele, la Conquista de las Americas si Apocalipsa sunt extensii ale Evangheliei lui Isus. Daca nu ajungem la maturitatea de a recunoaste ca problematica in chestiunea terorismului islamic nu este Islamul, ci Religia ca atare, ca sistem discriminatoriu bazat pe alienarea si convertirea celuilalt, niciodata nu vom putea vedea si mai departe de varful nasului nostru umflat de valuri de tamaie. Nu pledez pentru vreo religie anume dupa cum nu pledez pentru ateism: pledez insa cu toata taria pentru o redescoperire a Omului din noi si afirmarea, dincolo de sloganele religioase, a unei spiritualitati care transcende obtuzul din Religie si care atinge Moralul Universal fara medierea vreunei caste religioase de preoti, imami sau pastori. Sa nu va temeti sa fiti diferiti, sa nu va fie frica sa spuneti „Nu” inregimentarii religioase urlata sleampat de la toate amvoanele! Schimbarea incepe, asa cum am invatat la Biserica, cu tine: si odata cu tine... Lumea intreaga!

---

[1] Deuteronom 7:16

[2] Apocalipsa 20:15

Lăsaţi copilaşii să vină la mine...

... pe cînd (Elisei, Omul lui Dumnezeu, n.n.) mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” ²⁴ El s'a întors să-i privească, şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfîşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.[1] Am ascultat această poveste d-impreună cu vreo 30-40 de copilaşi ai unei biserici fertile, la rubrica „poveste pentru cei mici”; morala vădită a acestei istorisiri, rostită cu patos de gura hâdă... străjuită de un neg păros a unei visătoare cu creştetul acoperit, era respectul faţă de Omul lui Dumnezeu şi dramaticul deznodământ în cazul în care un atare respect nu s-ar profesa cu pioşenie. Copilaşii au rămas, toţi, cu gurile căscate şi cu inimile-mpietrite de teroare; oripilanta imagine a măcelului sălbatic le-a luat orice suflare: măruntaiele spintecate de gheare şi colţi uriaşi, cadavrele răspândite dantesc pe iarba crudă, troznitul oaselor fragede de prunci sub ghilotina unor fălci flămânde şi urletele de groază deznădăjduită ce se ridicau până la cer le-a îngheţat sângele-n vene;  doar câţiva „năzdrăvani” neatenţi au rămas impasibili la oribilul deznodământ al „poveştii”, întărind cu un „amin” hlizit morala ne-nţeleasă.  

Câteva corecţiuni sunt inevitabile: în primul rând, termenul „băieţaşi” este eronat, întru-cât originalul utilizează termenul „copilaşi” care include atât băieţei cât şi fetiţe; în al doilea rând, expresia „şi-au bătut joc de el” este o redare tendenţioasă a originalului „au râs de el”; în al treilea rând, expresia „suie-te, pleşuvule!” nu este nici batjocură, nici insultă... nici ceva jignitor: este doar naturalul spiritului jucăuş al unor copilandri lipsiţi de bucuria alternativă a unei escapade la Disneyland; cum joaca pruncilor din vechime se limita la acţiuni de genul „prinde-mă”, „găseşte-mă” sau „ascunde-te”, „suie-te” nu putea fi ceva batjocoritor în sine. Detonantul care a descătuşat blestemul şi ura în inima cea blândă a Omului lui Dumnezeu a fost pelativul „pleşuvule”; chel fiind şi necopulat de multă vreme, frustrat, complexat, „acrit” şi ofticat pe viaţă, Elisei şi-a vărsat în final furia asupra celor lipsiţi de orice apărare! Tipic YHWH-ist, aş spune... dar revoltător, fără pereche!

PS: Copulaţi sub straja atentă a negului păros... si problemele voastre se vor rezolva de la sine! Copulaţi măcar ocazional; atunci, nevinovatia unora n-ar mai fi umbrită de duhoarea puturoasă a răbufnirii mâniei voastre purulente!

---

[1] 2 Împăraţi 2:23-24  

Paște

E vâlvă mare printre creștini: paștele, sărbătoarea cea mare, este chiar la uși! După încă un an de divagații și rătăciri liber alese, adepții religiei iubirii vor să calce iarăși drept. Toți d-impreună caută înfrânarea de la pofte care, până mai ieri, stăpâneau tiranic peste suflețelul lor gingaș și vergur;   cu aer pios și privirea pironită vinovat în pământ, creștinătatea întreagă promite să fie mai bună, să iubească mai mult și să prindă avânt: într-un colț, dosit,  unul se jură că nu fură, altul promite să nu mintă, iar unul mai zelos se leagă  cu blesteme că n-o mai curvi în veci! Cu jale în glas și o Carte în mână, vor mușca încă o dată din trupul lui Hristos, cu nesaț; însetați, i-or bea și sângele, după ce s-or fi spălat pe picioare și mâini. Purificată până la măduvă, obștea cea mare își oblojește rana de moarte cu deziderate și promisiuni.

Nu vă înșelați: de mâine lumea nu va fi mai bună! De mâine, ca dintotdeauna, „obștea cea cu Hristos între dinți” va devora hrăpăreț și trupul altor nevinovați; de mâine, iubirea cea reînoită va împlânta iar „pumnalul mișeliei” în coasta victimei neavizate; de mâine, „hambarul sâlniciei” se va umple și mai abitir; de mâine, „minciuna cu miros a sânge” va curge torente,  iar iubitorul cel mai zelos va gusta iar din „carnea de bordel” pe centură! De mâine, „iubirea” revigorată de purificarea ritualică amesteca-va sângele nostru cu veninul de Șarpe și blestemul crucii într-un soi de aromă ciudată, în chip de mireasmă de „altar în pârg” pentru un Dumnezeu răspândit printre măsele!

De Paște, creștinii se  înfruptă din dumnezeu! De paște... eu mă spăl pe dinți!

Noaptea minții

Nu pot să nu va supun atenției un mesaj primit pentru postarea Pedofili și Vestale; in cele ce urmează îi fac citire: ”Am citit articolul tau si imediat am tras concluzia cea corecta: “Omul acesta nu a cerut calauzirea Duhului Sfant inainte de a se apuca de studiul Cartii Sfinte”. Daca ai fi facut acest lucru, nu ai fi utilizat acest termen infiorator de ingrozitor la adresa poporului ales: “oastea de bestii abrutizate”, ci ai fi inteles, sub directa indrumare a Duhului Domnului Dragostei, ca israelitii au fost in acea vreme “ambasadorii neprihanirii vesnice”, chemati de Domnul Sa-i reprezinte Caracterul intr-o lume aflata in mocirla pacatului. Ai fi inteles ca acesti oameni nu “au măcelărit, până la ultimul, toți bărbații din Madian” ci au predicat principiile Evangheliei Celei Vesnice unei lumi aflate in robia pacatului (in cazul dat, poporului madianit). Cei drept, daca un grup de oameni din ziua de azi ar fi predicat aceiasi Evanghelie in aceiasi maniera, o lume intreaga ar fi etichetat o asemenea predicare drept GENOCID. Insa in urma cu peste 4300 de ani, nu a fost sub nici o forma vorba de genocid, daca luam in considerare diferentele cultural-istorice dintre cele doua epoci comparate. In incheiere, te indemn, dragul meu teolog ateu, sa te pocaiesti in sac si cenusa de erezia ta, si de acum inainte sa nu deschizi Sfintele si de Viata Datatoarele Scripturi decat in cazul in care ai cerut de la Domnul YHWH sa te calauzeasca prin Duhul Sau Cel Sfant. Cu dragoste vesnica – Ereziarhul.”

Acesta este răspunsul meu la o asemenea atitudine:

Biblia este o lucrătură desăvârșită și cu adevărat fabuloasă! Chiar și la o simplă lectură, cititorul de factură religioasă este castrat instantaneu de orice  element care l-ar califica pentru statutul de hominid: dragostea, compasiunea, mila, dreptatea, rațiunea, morala, etica, logica, coerența, demnitatea ori responsabilitatea dispar fără urmă. E noaptea minții! E Noaptea Minții Cea Mai Întunecată! Mersul biped nu ne califică la hominizi, religioși nebuni! Pentru voi, și numai pentru voi, asasinii din oastea de bestii  sunt “ambasadorii neprihanirii vesnice”, iar măcelarii de oameni sunt ”predicatori ai principiilor Evangheliei Celei Veșnice”! Pentru voi, și numai pentru voi, exterminarea  anihilatorie a popoarelor pașnice, care trăiau în pace, liniștite și fără griji pe pământurile lor, ”nu a fost sub nici o forma genocid”. Doar pentru voi, și numai pentru voi, abuzul unor minori nu este pedofilie, iar violul în sine este ceva natural. Pentru voi sărutul morții este orgie divină!  

Pentru noi cei care am scăpat necastrați de Duhul Sfânt, exterminarea unui popor este GENOCID și crimă împotriva umanității! Pentru noi asasinatul mârșav nu este ”predicarea Evangheliei”, iar brutele criminale flămânde de sânge nu sunt ”ambasadorii neprihănirii”! Așa sunt doar pentru voi, pentru că în adâncul sufletului, inimii și minții voastre sunteți toți fii și fiice spirituale ale acestor brute, epigoni nevolnici ai unor criminali de rasă! Chiar dacă vă ascundeți sub voalul negru și mincinos al ”iubirii” și ”dragostei veșnice”, nu sunteți nimic altceva decât niște mișei, niște lași avizi de sânge, veșnic gata de violență extremă! Ați dovedit asta dealungul și dealatul istoriei: sutele de milioane de nevinovați sacrificați de cei ca voi stau mărturie! Voi sunteți cancerul acestei Lumi, nebuni scăpați din lesă de un dumnezeu optuz! Hămesiți de prea multă așteptare și frustrați de prea multe lipsuri, vă răzbunați pe cei care vă cad în mână, la întâmplare, și bănuiți  că astfel aduceți vreo jertfă plăcută dumnezeului vostru! Voi vă-nchinați la draci și la ce nu știți! Eu mă închin la ce știu și cunosc!

Credință

Creștinismul este simbolul absurdului depășit doar de propria-i absurditate: căzut în mrejele morții datorită teribilului păcat de a fi mușcat dintr-un afurisit de măr, omul nu mai poate fi mântuit decât... omorându-l pe Isus Hristos! Mirosul apăsător a măr cu gust a cui torturează profund spiritul: victime nevolnice ale unui sistem dement, sărmanii credincioși orbecăiesc disperați de colo colo, căutând insistent să-și spele mâinile de sânge și gingiile de mirosul a măr. Greșeala fundamentală pe care o fac toți deopotrivă, atât victime cât și adepți, este să caute vreo noimă oarecare în sistemul nebun: nu există nici una! Pradă unui status limbic confuz și alterat, raționalul adeptului este repede pus sub obrocul credinței, captiv în suprarealismul dulce al ignoranței atent șlefuită. 

Desăvârșire supremă a ignoranței, credința este analgezicul care amorțește simțurile prin încăpățânarea de "a nu cunoaște" și de "a nu pricepe" cu orice preț; ea este catalizatorul exploziv al unei reacții în lanț numită religie: una implică pe cealaltă și amândouă se împletesc armonios cu puterea seculară pentru a da lumii funia robiei împletită în trei, cu nodul gata făcut, care atârnă periculos de maestuos la gâtul omenirii. Virtuoasă mai degrabă prin paradoxul și aberațiile ei decât prin vreun model anume, credința este în final reactorul în care se ard și descompun frustrările ancestrale, cu temeri cu tot, pentru a facilita existențialului mizer al omului inferior suficient conținut de acceptabil pentru a-și găsi o motivație de a trăi. 

Nouă, celorlalți, ne este suficientă o rază de Soare și-un surâs de copil!

Mahorcă Religioasă

Karl Marx și comunismul nu au avut dreptate: Religia NU este opiul popoarelor! Opium-ul ar sugera o somnolență letargică, o amorțeală insensibilă, o experiență plictisitoare, monotonă și neinteresantă. Mahorca religioasă însă, de orice confesiune ar fi ea, nu se limitează nicicum la aceste aspecte: de cele mai multe ori, această mahorcă a bolboroselii fără noimă de cuvinte neînțelese și a împleticirii de idei nebune reprezintă un adevărat afrodisiac pentru oroare, un catalizator pentru teroare, un detonant pentru bestialitatea animalului religios, client fidel al altarelor și cimitirelor. 

Tortură a rațiunii și spiritului uman, religia a stimulat doar ceea ce este mai urât și mai degradant în om: egoismul de a apuca cu năvală un loc în Raiul de la Marea de Cristal, intoleranța criminală față de cei care nu le împărtășesc convingerile si violența viscerală împotriva bunului simț, a frumosului, a artei și științelor de tot felul. Religia a exacerbat mințile și spiritul gloatei de brute, punându-le între mâini unealta criminală a violenței justificată printr-un amarnic ”Așa zice Domnul!”, reușind astfel să transforme civilizații întregi în cimitire, aruncând în scrum și cenușă nădejdea de pace și bucuria vieții pe care mințile lor mici nu o pot pricepe. Religia este Opiul Războiului!

P.S. Dizertație izvorâtă din lectura cărții Judecători capitolul 18:  ...au văzut poporul de acolo trãind la adãpost... liniștit și fãrã grijã; ... ,,Haidem sã ne suim împotriva lor; ... Dumnezeu i-a dat în mînile voastre!

Taietorilor de lemne

Pentru cei care practică religia iubirii –creștinii-  YHWH Domnul este primul ecologist al lumii și un împătimit iubitor de natură! El este cel care ne descoperă și revalorizează conceptul pierdut al “pomului de pe câmp” prin sloganul “pomii sa nu-i strici tăindu-i cu securea!”. Cufundată adânc în mlaștina păcatului și orbită de egocentrismul eu-lui tăietor de copaci, omenirea a uitat să valorizeze rolul vital al pomului de pe câmp; in neștiinta lor, oamenii au pierdut din vedere aspecte profund umane cum ar fi iubirea față de cel mai apropiat copac sau empatia verde, aplicată  după  principiul "ce ție nu-ți place nici copacului nu-i face". Înălțătoare sau nu, devoțiunea față de pomul de pe câmp ar trebui să fie deplină, și toată suflarea să ințeleagă faptul că ar trebui sa ne iubim copacul ca pe noi inșine!

După standardele divine, natura si “pomul de pe câmp” sunt valori profunde, fundamentale, esențiale chiar; oamenii ar trebui să-și revizuiască neapărat postura lor criminală de "taietori de lemne" întru-cât distrug iremediabil frumusețile naturii. Ce vină poate avea “pomul de pe câmp”, și ce păcat așa de groaznic să fi săvârșit acesta ca să-și merite mușcătura perfidă a securii ce neîncetat îi macină trunchiul fraged, plapând, neajutorat, pulverizandu-l in mii de așchii? Asa zice Domnul: "Pomul de pe câmp este (el) oare un om ca să fie nimicit de tine?" ... Ce izvor de înțelepciune, câtă iubire ecologică, ce învățătură prețioasă! Câtă lumină se revarsă din această interpelare dojenitoare a spiritului uman corupt de păcatul tăietorului de lemne! Cinism absolut, in religia iubirii rezulta intolerabil și de neiertat să fim taietori de lemne! Este, insă, perfect legitim să fim tăietori de oameni!

PS: aceasta dizertație izvorăște din învățătura capitolului 20 din cartea Deuteronom a Bibliei și este dedicata lui YHWH și tuturor acoliților lui tăietori de oameni care, la sfârșit de săptămână, se reunesc prin bisericile-abator.

Viețuire creștină

Pătrunși de adevăr, religioșii se întorc pe la casele lor de prin bisericile pe care le-au vizitat azi încă o dată, ca și acum o săptămână, ca și acum o lună... ca și acum cincizeci de ani. Transfigurați de proaspăta spălare la creier, curați ca lacrima și ușori ca un fulg, cu toții rumegă înfundat timp de încă o săptămână adevărurile profunde, noi-nouțe, pe care le-au aflat acum pentru întâia dată în viața lor. Iubirea este marea lor revelație; dragostea de aproape, bunătatea, facerea de bine, înfrânarea poftelor firii pământești, sacrificarea altruistă a sinelui egoist și predarea lui definitivă, sunt toate chestiuni pe care... nu le-au mai auzit niciodată. Cu toții iși exprimă exuberant satisfacția că Cerul le-a dăruit, în sfârșit, onoarea de a fi părtași la aceste adevăruri ascunse. Atinși măgulitor la coarda sensibilă a vanității extreme, cu toții cad pradă unui soi de letargie bolnavă de adormire a spiritului pe care ei o numesc pace: acea pace lăuntrică care le garantează mântuirea.

Anesteziați de ultima cântare și de narcoticul puternic din tămâia ultimei rugăciuni, nu-și mai aduc aminte că aceleași lucruri le-au auzit și săptămâna trecută...și acum 2000 de ani. Așezați ordonat pe băncuțele-nguste, rotunjind în ascuns o biluță de muc, își pecetluiesc definitiv uitarea cu un hipnotic  amin... Și gata! Ca niște pești de acvariu care cred că străbat oceane și mări, se-nvârt ne-nțeles, de ici până colo, orbește-ngânând rugăciuni de mormânt. Ne-mai-știind despre ce fu vorbirea, dar ferm încredințati c-a fost de bine, se-ntorc la preumblarea lor dintotdeauna: curvie, hoție, lăcomie și furt; omor, zavistie, minciună și pofte... multe pofte bolnave pentru omul de lut. Priviți creștinismul de peste timpuri, creștinismul prezent... creștinismul trecut: o jalnică înlănțuire de violențe, războaie și crime odioase; genocid mișelec, lăcomie compulsivă și trândăvie morbidă, înfăptuite toate în numele Iubirii... cu iubirea în dinți! 

Așa își preling religioșii viețuirea pe fața pământului: crezând că sunt buni!