Raportul care definește cel mai bine relația dintre Om și Dumnezeu nu este actul de credință, ci actul de creație: Omul este... creator de Dumnezeu, iar asta ne dă tuturor un aer de intelectuali. În plan pur personal, dumnezeul meu e diferit de al tău, iar al tău este diferit de al tuturor celorlalți. La nivel de gintă, trib sau nație, conștiința colectivă eliberează conceptul de atributele sale personalizante, forjându-l într-o formulă sincretică, unificatoare. La nivel de regiuni geografice, conceptul în sine este pulverizat într-o supă confuză care mai păstrează doar ideea superstițioasă de supranatural. Dincolo de albastrul cerului planetei noastre, dumnezeu este irelevant și inutil: acolo nu există Om, deci, nici superstiție!
Aici pe Planetă însă, robia oarbă a religiei și a închinării la dumnezei este, fără îndoială, actul rațional cel mai irațional imaginabil: din teama de moarte, din frica profundă de necunoscut, din spaima de întuneric, din neștiință, din nepricepere și din superstiție bolnavă, îl plăsmuim pe Dumnezeu; El este spațiul și persoana în sânul căreia se scurtcircuitează logica, rațiunea și evidentul, transformând copilărește fobia inacceptabilului în acceptabilul fobiei cu care să putem conviețui. El este ecoul temerilor primordiale, reflexia neputinței și inutilului biologic! Produs formidabil al sinelui-conștientizator, Dumnezeu devine factorul convergent al Speranței, care, prin mimetism dezumanizant, se transformă în Credință: iar aceasta înrobește definitiv raționalul conștient.
În locul robiei și a mimetismului compulsiv, vă propun o cale nespus mai bună: libertatea de a fi ceea ce suntem, nu din frică sau din superstiție, ci pentru că nu este acceptabil să fim altfel: înfruntați-vă temerile cu forța dragostei, nimiciți prin Cunoaștere demonii și spaimele din lăuntrul vostru, transformați credința în Speranță pură și lichidați prin Voință dumnezeii fobiilor voastre! Fiți Buni pentru că sunteți Omeni; fiți Morali pentru că sunteți Creatori de Dumenzeu, iar nu înspăimântați de vreunul! Respectați viața, iubiți-vă pe voi înșivă mai mult decât orice: abia atunci veți putea iubi aproapele și departele vostru! Purtați-vă demn propriile voastre poveri și ușurați-le pe-ale altora. Speranța voastră să fiți voi înșivă, de dragul Rațiunii și de frica Religiei! Privirea demnă să scruteze orizonturi nu să scurme anemică prin tărână, afumată de tămâie! Atât cât ni-i veacul, ieșiți din cimitirele pentru vii și nu vă înspăimântați de cele pentru morți, căci Omul cel Nou, născut din Speranța vie a Libertății, chiar mort fiind, rămâne pururi viu!
