Aghiazmă

În fiecare an scenariul este același: pe un frig înțepător, câțiva bărboși zâmbitori, cu potcachi și sutane largi de un negru impenetrabil, bolborosesc zgomotos aceleași trei-patru formule magice și fără sens în auzul surd al gloatei zdravăn infofolită în ignoranța cea mai pătimașă. Câțiva ultrași goi stau gata să se arunce în apa rece ca gheața pentru a prinde crucea bobotezii: cineva le-a spus că asta le va aduce sănătate și noroc tot anul, poate chiar toată viața. Un semn numai, și vulgarul butoi cu apă de la robinet se transformă în Izvorul Dătător de Viață fără de care gloata nu poate respira iar Universul nu poate exista. Ultrașii se întorc la mal cu o Cruce în mână și o răceală zdravănă în oase. În final, cu toții se scurg către casele lor, fericiți, nevoie mare, pentru că apele au fost sfințite iar fetișul reînnoit. 

Am zice că fenomenul este specific poporului român și ortodoxiei, însă, ne-am înșela: specia bărbosului mult bolborositor, cu potcachi și sutană, este omniprezentă. Ei își ascund rușinea purulentă în dosul negrului impenetrabil, iar răutatea lor sulfuroasă în spatele unui zâmbet bolând. Cu gura lor urât mirositoare se-nfruptă adânc din Dumnezeu, din Cruce și Hristos. Molfăiesc, bălos dar cu poftă, mereu și mereu aceleași non-sensuri despre Dragoste, Mântuire și Viață Veșnică, în fața aceleiași gloate impregnată genetic de patima ignoranței și a credulității luată drept credință. Nelipsiți sunt și ultrașii: mai goi pe dinăuntru decât pe dinafară, sunt gata oricând să dea sens existenței lor mizere lăsându-se pradă freneziei nebune pe care o sorb excitați cu un pai de credință din gura bărbosului bălos. Astfel, un vulgar "Orice" se transformă-ntr-un fetiș făr-de care, în vidul gândirii lor, gloata însăși nu poate să respire, ultrașii nu pot să copuleze, iar Universul nu poate exista. Nici unii, nici alții n-au ințeles că ce-au luat în gură nu-i Apă Sfințită, ci... doar apă chioară! Bărboșii băloși însă...stiu (ce le-au dat...)!!!