miércoles, 24 de junio de 2015

Omul placut Domnului


Pe cand Ioram şi tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei[1], Iehu s-a ridicat miseleste impotriva Imparatului, omoarandu-l pe cand acesta isi oblojea ranile capatate in lupta cu Sirienii. Aceeasi soarta o impartaseste si Ahazia -imparatul lui Iuda-  si Izabela, pe care Iehu o calca literalmente in picioare pana o zdrobeste cu totul, facand sa-i tasneasca sangele pe caldaram pe zid şi pe cai.”[2] Acelasi Iehu pune sa fie ucise vreo 70 de odrasle imparatesti, cu ale caror capete ridica doua gramezi mari la poarta de intrare a cetatii. Mai apoi nimiceste „ pe toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab, pe toţi mai marii lui, pe prietenii şi pe preoţii lui, şi n'a lăsat să scape nici unul[3]. Dupa aceea injungie pe fratii lui Ahazia, vreo 42 la numar, dar si  pe toti preotii idolatri ai lui Baal din Israel, cu toate ca el insusi era un adept al cultului idolatru al viteilor de la Dan si Betel.[4] Motivatia acestor ispravi este simpla dar cuprinzatoare: ravna pentru Domnul! La randul sau, nici Domnul nu se lasa mai prejos, ci ii incuviinteaza faptele zicandu-i: ,,Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea, şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi pînă la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”[5]

Un tradator ordinar, un uneltitor murdar si uracios,[6] un criminal compulsiv obsedat de ura profunda si razbunare atroce,[7] un dezaxat capabil sa se aseze la masa scaldat fiind inca in sangele cald al unei femei,[8] o lepra de om, un monstru dupa toate canoanele, un nebun de legat...este Omul placut Domnului! In viziunea Domnului si a Bibliei, dar si a credinciosilor din toate timpurile si confesiunile, Iehu este omul placut Domnului, omul providential care asculta vocea Duhului si indeplineste voia lui Iahve! Cu toate ca pesonajul nu aduce nimic nou in prim-planul istoriei sau al teologiei, socotesc totusi ca, dincolo de banalitatea grotescului cu care ne-a obisnuit Dumnezeul Bibliei si compania, exista totusi un element ideologic comun asupra caruia merita sa insistam cu mai multa bagare de seama intru-cat este din ce in ce mai prezent si relevant in lume: terorismul. Orice religie este fundamentata, cladita si incununata doar pe teroare si violenta viscerala; dragostea si iubirea de care credinciosii si teologii habarnisti fac atata haz nu este nimic altceva decat un viol brutal, o siluire perversa a mintii si a inimii, o profanare a intelectului si a spiritului, o revendicare ilegitima de termeni si valori, o asociere impotriva firii de elemente si planuri diametral opuse, toate infaptuite la umbra iluzorie si inselatoare a Liberului Arbitru. Bastarzii acestei abominatii vietuiesc pe fata pamantului scriind ISTORIA OMENIRII, fornicand iubirea si sacralizand teroarea ca expresie a dragostei supreme. La drept vorbind nu ma mai mira nimic: la asa Dumnezeu, asa Omenire!




[1] 2Imparati 9:14
[2] 2Imparati 9:33
[3] 2Imparati 10:11
[4] 2Imparati 10:29
[5] 2 Imparati 10:30
[6] 2Imparati 10:9: Eu am uneltit împotriva stăpînului meu şi l-am omorît;
[7] 2Imparati 10:16: ,,Vino cu mine, şi vei vedea rîvna mea pentru Domnul
[8] 2Imparati 9:33-34Iehu a călcat-o în picioare. Apoi a intrat, a mîncat şi a băut

jueves, 2 de abril de 2015

Plagiat

Zilele acestea, unul din patru locuitori ai Planetei sarbatoreste evenimentul unic al patimilor, mortii si invierii lui Isus Christos, Omul-Dumnezeu nascut din Maica-Fecioara si „adumbrirea” Duhului Sfant. Unii sarbatoresc mai devreme, altii mai tarziu; unii mai rar, altii mai des –de dragul variatiunii– insa si unii si altii sunt pe deplin incredintati ca au de a face cu o ocazie unica si originala de se a curati de pacate si de a dobandi harul Invierii de la „cel d-intai nascut dintre cei morti” [1]. Crestinismul este, asadar, singura religie adevarata iar Isus Christos Unicul Mantuitor.  Nu ca n-ar fi asa, dar sunt vreo 35.000 de variante ale aceluiasi adevar sublim...si asta numai in crestinism! Invatati cu plagierea si minciuna ca tiganul cu scanteia, crestinii se balacaresc intr-un soi de „metempsihoza religioasa” de origini orientale pe care o asezoneaza dupa nevoi cu violenta, ignoranta si credulitate, reunind intr-o religie –pe care o pretind adevarata, istorica si genuina– tot felul de legende, intamplari, povesti, povestiri si amintiri adunate de ici, de colo si de pretutindeni. Rezolvarea conflictelor inerente se face printr-un apendice dogmatic in care se afirma ca orice asemanare cu alte religii, personaje si intamplari este nefericita, pur intamplatoare, si ca cel mai probabil este rezultatul plagierii crestinismul de catre diversi neaveniti inspirati direct de Satana.


Cu vreo 3500 de ani inainte de a se naste Christos, s-a nascut Christna[2]. Anuntat de insusi Brahma –creatorul perechii primordiale Heva si Adima, cei izgoniti din Rai– si profetizat in Scripturi ca fiind Salvatorul omenirii si Incarnare a divinitatii, Christna s-a nascut intr-o iesle umila, rezultat din „adumbrirea” unei Fecioare de origini princiare cu "Spiritul lui Vishnu" –a doua persoana a Trinitatii Brahma-Vishnu-Shiva[3]; niste pastori au venit sa i se inchine iar regele a ordonat uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, sperand ca astfel il va ucide si pe Christna. Mama sa a fost instiintata in vis de pericol si astfel primejdia a fost depasita cu bine. Dealungul vietii sale s-a plasat intr-o profunda antiteza cu preotimea pe care o acuza de diverse pacate si ipocrizie. El si-a facut cunoscuta invatatura bunatatii si iubirii –morala cea noua– utilizand diverse parabole; a infaptuit miracole, a vindecat leprosi, orbi si ologi, ba chiar a inviat si pe unii din morti. A avut ucenici iar pe liderul lor l-a dojenit pentru putina sa credinta. Intr-un final este prins de trimisii regelui tiran si ai preotimii, este impuns cu o sageata iar pentru a-l ucide l-au atarnat de trunchiul unui arbore. Atunci cand l-au cautat, ucenicii nu l-au mai gasit, intru-cat a inviat si s-a inaltat la ceruri, copacul inflorind in mod miraculos, ca de „Florii”.   „Christos a Inviat” !



[1] Coloseni 1:18, Apocalipsa 1:5
[2] https://books.google.de/books?id=JKnBvgHlhQC&pg=PA65&lpg=PA65&dq=Devanaguy&source=bl&ots=ME_PHh0BA8&sig=tdTVc1zA7Szh2hBZuFbtbVlZK5g&hl=es&sa=X&ei=M_McVfHpBNbWatXRgcgE&ved=0CC0Q6AEwAQ#v=onepage&q=Devanaguy&f=false
[3] http://es.wikipedia.org/wiki/Brahma

sábado, 28 de febrero de 2015

Mandragore

Era pe vremea[1] cand lui Iacov ii cresteau tuleiele de flacau batran, iar tatane-su i-a pus in vedere sa-si caute numaidecat nevasta, intrucat singuratatea nu era deloc indicata intr-o astfel situatie. La auzul acestor vorbe, Iacov a incalecat iute o magarita de crupa lata si a plecat spre rasarit, la unchiul Laban, care avea doua fete iubarete foc: Lea si Rahela. Ca orice holtei trecut de a doua tinerete, Iacov a pus mai intai ochii pe Rahela intru-cat era mai tanara si mai frumoasa (e vorba aici de criterii de inspiratie divina); in ciuda alegerii facute, Iacov nu s-a impotrivit nicicum unei nopti de amor chior cu soru-sa mai experimentata, Lea, care, mioapa fiind, i se varase orbeste in asternuturi. Pricopsit prin har divin cu doua neveste si-o avere dobandita prin viclesug pios, Iacov isi dezlantuie virilitatea patriarhala asupra trupurilor gingase ale unor slujnice vergure, imprastiind destoinic samanta dragostei „agape” in ogorul reavan si vergur al Bilhai si al Zilpei, sub privirile voyeuriste ale nevestelor pestoaice; acestea, la randul lor, tocmeau noptile de amor cu Iacov pe o portie de mandragore afrodisiace –masura credinciosiei neclintite. Ca o incununare a acestui desfrau binecuvantat si armonios, intaiul nascut al lui Iacov, Ruben[2], probabil aflat sub influenta unei supradoze de mandragora, decide ca e nimerit sa semene si el in brazda fertila a Bilhai niscaiva samanta timpurie de primavara, inchizand astfel cercul autentic al iubirii veritabile sub obrocul fornicatiei universale.

Astazi, la mai bine de 3000 de ani de cand s-a consumat idila, oamenii lui Dumnezeu continua sa descopere filonul iubirii nepereche in exemplul orgiei patriarhale. Oriunde prin biserici, exista credinciosi care suspina si ofteaza la auzul intrigii cu iz de telenovela XXL. Cu totii vad in intamplarea cu pricina manifestarea dragostei „agape” si lupta pentru detronarea „eu”-lui potrivnic. Romantici incurabili ai iubirii colective, crestinii isi adancesc necontenit privirile in Scripturi, iar unii trec sarguincios la fapte menite sa desavarseasca mostenirea biblica; macar dintr-astea, slava Domnului, avem ograda plina!  




[1] Geneza 30:1-26
[2] Geneza 35:22




[1] Geneza 30:1-26
[2] Geneza 35:22

domingo, 22 de febrero de 2015

Sibolet

Pentru ochiul avizat, istoria biblica este plina de pilde graitoare si inspiratoare. Am gasit si eu una, inspirat fiind de lectura unui pasaj din cartea Judecatorilor. Era pe vremea cand copiii lui Dumnezeu se macelareau intre ei, manati cu totii de dragostea Duhului caruia i se inchinau. Ne povesteste scriptura cum barbatii din Efraim si cei din Galaad au pus-o de un holocaust pe placul Domnului. Cum dupa razboi multi viteji se arata, barbatii din Efraim s-au sculat cu mic cu mare sa omoare pe Iefta, unsul Domnului, si pe galaaditi, fratii lor, pe motiv ca n-au „cocoasa”, pentru ca doar astfel putea fi inteles argumentul nevrozei efraimite.[1] Oricum ar fi dat-o Iefta si ai sai, de macel nu scapau nicicum. Din incaierarea care a urmat, efraimitii au incasat, literalmente, o bataie sora cu moartea, risipindu-le astfel pofta de a mai revendica prada de razboi pe care Iefta si galaaditii au dobandit-o casapind pe fiii lui Amon.

In aceasta minuscula poveste de dragoste yahvista, exista un detaliu care ne atrage atentia intr-un mod cu totul si cu totul deosebit: cand galaaditii au purces la randul lor la vanatoarea de frati, au inventat metoda perversa a „interviului peltic”. Mai clar, luau omul de pe drum si il intrebau: “Eşti Efraimit?” Dacă răspundea: “Nu”,atunci îi ziceau: “Ei bine, zi Şibolet.” Şi el zicea: ,,Sibolet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau, şi-l jungheau lîngă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.[2] Nici astazi n-am scapat de blestemul „sibolet” al religiosului obtuz, asa ca omenirea-ntreaga este angajata asiduu la desavarsirea holocaustului yahvist. Si astazi, ca si ieri, superstitia toanta se imbraca cu religia hada daruind lumii soldatul universal care-si scuipa in san cand se urca in avion si-si face cruce cu limba-n cerul gurii cand sta la semafor, dar omoara fara sa cracneasca pe cel a carui viata nu poarta marca peltica a marturisirii de ineptii. In ce lume frumoasa traim!




[1] Judecatori 12:1. „Pentruce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea.”
[2] Judecatori 12:5-6

viernes, 23 de enero de 2015

Istorie

Dupa ce timp de 430 de ani s-au infruptat cu nesat din painea si carnea Egiptului[1], Dumnezeu i-a inspirat pe Moise si evrei cu gandul mantuirii, adica sa mai traiasca si ei pe spatele, truda si sudoarea altora, nu doar altii pe spinarea lor. Dupa ce si-au luat ziua buna de la gazde cu vreo zece plagi mortale si o furaciune rusinoasa, poporul a plecat inspre un loc unde curgea neincetat „lapte si miere” –adica fix in desert, unde aveau sa piara toti, pana la ultimul; umbra blanda a Soarelui de pranz le racorea necontenit sufletul, gustul cleios-nisipos de „manah” le incanta paladarele iar apa din piatra seaca ii inviora atunci cand li se facea rau de la lingurica. Solutia (ne)fericirii lor avea sa fie macelarirea poporul amalecit care se ridicase natural sa isi apere tara si agoniseala. Carnagiul avea sa fie total, insa nu lipsit de scene desprinse parca din filmele cu prosti: pe cand evreii se luptau de zor cu amalecitii, Moise se lupta vartos cu gravitatia pe varful unui deal. „Cînd îşi ridica Moise mîna, era mai tare Israel; şi cînd îşi lăsa mînă în jos, era mai tare Amalec.”[2] Cum din pricina acestui balet biruinta aluneca nehotarat cand inspre israeliti, cand inspre amaleciti, Hur si Aaron au hotarat sa intrerupa baletul mortii, pironindu-l pe Moise in postura in care evreii erau invingatori: „... au luat o piatră, au pus-o subt Moise” iar ei „îi sprijineau mînile, unul deoparte, iar altul de alta.”[3]

Acesta a fost doar inceputul. Dupa mai bine de doua milenii de cand Lumea le e indiferenta iar ei „vrajmasi” cu numele, religiosii continua sa caute „laptele si mierea” prin desertul ratacirii din capul lor. Conectati cu legaturi de credinta strasnica la „baletul” ucigas al liderilor lor, religiosii continua cu mult sarg povestea filmului inceput de evrei in vechime. Incapabili, sau prea fricosi ca sa isi ia destinul in propriile maini, religiosii nu lasa loc la alternative: ori joci in filmul lor, ori mori casapit fara mila din ordinul unor stupizi senili ce se pretind a fi profeti, ori sfinti, aciuoati prin birouri de Conferinte si Uniuni de tot felul. Astazi, parca mai mult ca oricand, impostori din toate confesiunile vestesc contracost apocalipsa, ca pe un dar al dumnezeul lor de imprumut.  Adunatura de bezmetici guralivi buni de dus la balamuc se erijeaza in slujitori ai lui dumnezeu si reduta a adevarului. Istoria mare si infama de crime, adulter, pofte si hotii nerusinate a Religiei Universale este zidita pe miliardele de istorii mici si infame de crime, adulter, pofte si hotii ale fiecarui religios inrolat sub steagul infect al „sfinteniei de ochii lumii”. Tu si eu, cititorule, suntem tarati cu forta in mocirla asta a jocului de-a dumnezeu si mantuirea. Tu si eu putem alege istoria la care vrem sa fim partasi... Sunt rare istoriile de barbatie, iar strajerii ratiunii sunt putini! Putini si singuri! Si totusi, acesti „putini” pastreaza inca echilibrul cu lumea asta de nebuni! 




[1] Exod 16:3în ţara Egiptului şedeam lîngă oalele noastre cu carne si mîncam pîne de ne săturam
[2] Exod 17:11
[3] Exod 17:12-13

sábado, 10 de enero de 2015

Teroarea Iubirii

De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de subt cer; ... la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine.[1] Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspîndi, cum v'a spus, frica şi groaza de tine peste toată ţara în care veţi merge.[2]

De la Facerea Lumii incoace, terorismul este in mare voga. Ma refer la acea cultura a fricii si violentei extreme cu care diferiti dumnezei si-au incununat hiperbolizant creatia –care altminterea nu ar mai fi fost cu adevarat desavarsita. Ma refer la acea intoleranta institutionalizata care isi revendica unilateral si apriori dreptul de proprietate asupra Binelui, Dreptatii, Cunoasterii si Adevarului. Ma refer la toti acei dumnezei ale caror stapanire peste oameni este cladita pe groaza si frica, pe spaima si ura dibaci ascunse in spatele unor masti poleite cu Iubire Vesnica. Ca sa merg mai departe, ma refer aici la toti acei bezmetici fara capatai care dealungul timpurilor au cladit acest angrenaj miselesc numit Religie pe care l-au institutionalizat sub numele de Biserica si pe care ni l-au varat cu de-a sila in minte sub numele de Credinta, spre folosul lor.

Teroarea si terorismul incep cu intoleranta care se manifesta cu privire la orice este „diferit”, „altfel” sau „aparte”. Terorismul este infaptuit ori de cate ori niste „neica nimeni” iti  pretind o conformare, o alienare totala si subita la norme care nu au nici justificare, nici vreo alta noima, afara numai de subjugarea vointei si inabusirea spiritului creator. Teroarea se desavarseste cu gloatele nesfarsite de trepadusi nevolnici si zelosi care populeaza Planeta si Biserica, cu fiecare individ care isi aduce aportul sectar la conservarea „binelui, dreptatii, cunoasterii si adevarului suprem” pe care si le atribuie fara sa stea prea mult pe ganduri, excluzandu-i de la pocalul binecuvantarilor divine pe cei care nu le impartasesc apucaturile, ori tratandu-i cu un cocteil veninos de ura condescendenta asortata cu un ranjet protocolar pe cei care au indrazneala sa caute si...o a doua opinie. Mai lipseste un Kalashnikov...si combinatia e perfecta! Continuarea ...o stim cu totii!



[1] Deuteronom 2:25
[2] Deuteronom 11:25 

viernes, 26 de diciembre de 2014

Trei Ani...

Acum trei ani pe vremea asta, dintr-un impuls teologic reflex, am publicat pentru prima data in acest spatiu virtual o serie de cugetari menite sa atraga atentia cititorului asupra problemelor de natura dogmatica, etica si morala pe care s-a cladit crestinismul, dar si asupra contradictiilor fundamentale in care se zbate teologia  crestina. Principalul scop al acestui modest demers era acela de a transmite cititorului provocarea de a utiliza mecanisme rationale, filtre logice si argumente de bun simt in abordarea spiritualitatii crestine fara ca aceasta sa insemne neaparat negarea convingerilor sale religioase ci doar o reasezare a acestora pe niste temelii  care sa nu il faca neaparat sa ii crape obrazul de rusine atunci cand vine vorba de a justifica fapte, atitudini si obiceiuri.

Dupa trei ani in care am fost citit, judecat, condamnat sau incurajat dupa caz, socotesc potrivit sa multumesc deopotriva tuturora, atat prietenilor cat si detractorilor mei, si sa le doresc deopotriva amanduora Sarbatori Fericite, Craciun Fericit si An Nou Fericit !!! Sanatatea sa va fie comoara de mare pret din care sa va infruptati cu bucurie si in Anul cel Nou, iar Fericirea, Intelepciunea si Fortuna sa va fie calauze dragi pe drumul Vietii, oriunde v-ati afla!  In ceea ce il priveste pe Dumnezeu, sa aveti indrazneala: vegheati sa fiti frumosi, curati, buni si generosi ca si cand ar fi Adevarat, dar si curajosi, liberi, curiosi si temerari ca si cand nu ar fi adevarat. Sa nu uitati ca Dumnezeu si Oamenii iubesc pe cei ce sunt si una si alta deopotriva, intru-cat nu e Onoare in Parte ci in TOT!!!

martes, 22 de julio de 2014

Misionar la Mosul

Dupa aceea Domnul a mai randuit alti saptezeci de ucenici si i-a trimis doi cate doi inaintea Lui, in toate cetatile si in toate locurile pe unde avea sa treaca El. Si le-a zis: "Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati, dar, pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau. “Duceti-va; iata, va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor.”[1]

Nu stim daca cei saptezeci de ucenici au implinit ori nu porunca. Nu stim nici macar daca s-au rugat asa cum i-a indemnat Domnul. Ceea ce stim sigur este ca acolo unde s-a nascut Isus Hristos crestinismul este o raritate, o erezie hidoasa, o amagire rusinoasa, o ratacire rau famata si nefrecventabila, tolerata doar ca sa iasa la numar drepturile omului modern. Cat despre „mieiii” trimisi „in mijlocul lupilor”, acestia s-au gramadit cu totii in lumea civilizata occidentala, acolo unde cultura si etica sociala au imblanzit deja „lupii”, iar pe cei „neimblanziti” i-a bagat definitiv la puscarie.

In Occident „mieiii” predicatori de Hristos s-au metamorfozat in „lupi” hamesiti dupa carne frageda si sorbitori de vin sangeriu, mai hrapareti decat o turma de godaci, talhari si violatori de suflete la drumul mare, fornicatori de corale madrigale, iubitori de placeri, de arginti si osanza nemuncita, bolnavi de-o ignoranta crunta-ntortocheata, redundanta, mari clovni cu-apucaturi de mici tirani, razbunatori, golani moderni si trufasi, pigmei al dracului de nesatui ! E plina America de ei, e plin de ei tot Occidentul!  Madrid-ul, Londra si Parisul, aiurea-n tren la Andrews, Atlanta, ori Michigan, sunt toate destinatii misionare atent alese de duhul sfant pentru „mieii lupi”, predicatori de Hristos, si pentru progeniturile coapsei lor a-tot-zamislitoare!


Du-i Doamne pe toti la Mosul ! Acolo sunt „lupii barbari” care nimicesc morminte de porumbei (cine citeste sa inteleaga...) care trebuie sa fie evanghelizati intru mantuire de misionarii crestini pasionati! Du-i Doamne pe toti la Mosul, iar de nu, macar baga-i la puscarie! Si intr-un caz si in celalalt s-ar faptui -intr-un sfarsit- Dreptatea din Cuvantul Tau!




[1] Luca 10:1-3

domingo, 16 de febrero de 2014

Politica

Ascultati, rasvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din stinca aceasta?” Apoi Moise a ridicat mina, si a lovit stinca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incit a baut si adunarea, si au baut si vitele. Atunci Domnul a zis lui Moise: ,,Pentruca n'ati crezut in Mine ... nu voi veti duce adunarea aceasta in tara pe care i-o dau [1]. Porunca divina, daca e sa o luam in serios, nu specifica faptul ca Moise ar fi trebuit sa loveasca stanca de doua ori, ci doar o singura data. In plus, aceesi porunca, nu facea mentiune expresa cu privire la imprecatiile si apelativele cu care trebuia certat poporul hamesit de sete. Consecinta a „neascultarii”, Moise a ramas cu buza umflata si nu a mai putut intra in tara fagaduita.

Arta politicii de a elabora minciuni gogonate care sa acopere nemernicia celor cocotati in fruntea poporului ramane patentata de unicul om despre care ni se spune ca a stat de vorba cu Dumnezeu fata catre fata; avand un mentor asa de rafinat, nu ne este de mirare ca Moise a fost in stare sa convinga gloata de neispraviti ca vina le apartine in intregime, zicandu-le: ...Domnul S'a miniat pe mine, din pricina voastra.[2] Ca orice minciuna adevarata, si aceasta a trebuit sa fie repetata, cu insistenta, pana la acceptare[3]. Nu intotdeauna „repetitia este mama invataturii”: uneori poate fi si culmea prostiei, transformand o mare minciuna intr-un mare adevar. Asadar, aveti grija cu ce vi se tot repeta prin biserici...



[1] Numeri 20:10-12
[2] Deuteronom 4:21-22
[3] Deuteronom 1:37   Domnul S'a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: ,,Nici tu nu vei intra în ea.   Deuteronom 3:26 .....Dar Domnul S'a mîniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m'a ascultat.