jueves, 13 de diciembre de 2018

13 Iunie 2018

Sub ochiul plin de dragoste al Celui care a intocmit faptura cu nume de Om se moare precis si tacut: ca niste miei dusi la taiere, murim pe dinauntru, murim pe dinafara, murim pe de-a-ntregul, murim neincetat... in Viata fiind. Murim in ochii care se inchid spre-a nu se mai deschide, murim in vorba nerostita si-n chipul pe care nu il vom mai vedea nicicand; murim in soapta din gand, in sarutul vanzarii, in tremurul din faptul neinfaptuit, in zambetul care nu se mai repeta, in sclipirea stinsa, in imbratisarea impietrita, in strigatul pe care-l sugrumam; murim in parinti, murim in copii, in prieteni si-n amagirile lor, murim in lacrimi uscate, murim in iubiri, murim in tot si in toate de parc-am fi Vii...


Avem o singura viata, o singura dragoste, o singura sansa de a ne pastra curati si frumosi: infruntati Nefirescul care stapaneste peste Om! Infruntati-l cu viata deplina, cu zambet larg si glas nesugrumat! Fiti vii pe dinauntru si vii pe dinafara: fiti vii pe de-a-ntregul, nu prididiti din trait! Priviti chipul celui de langa voi, luati aminte la el si strigati-i iubirea... n-o spuneti soptit! Sarutul vietii, imbratisarea calda si faptul implinit sa va croiasca menirea, nu Ochiul arzator atarnat de Cer, nici coltii de argint, nici gheara de fier, nici cutilele lungi ale nefiintei! Fiti vii cum e viata-n parinti ce renaste-n copii! Fiti vii... ca si cand ati muri!

No hay comentarios:

Publicar un comentario

De oriunde ai fi, comentariul tau ma onoreaza: