Libertate III

Esența fundamentală și definitorie a libertății este expresia neîngrădită a voinței și manifestarea acestei voințe ca act voluntar-personal, necondiționat și  nerestricționat, manifestat în plinătatea alegerii de bună voie, ca opțiune personală și ireductibilă a ființialului existențial: abia apoi putem vorbi de responsabilitate și de asumarea consecințelor. În contextul ființialului inteligent –cu conștiință de sine și respect față de mediu și semeni– libertatea  capătă noi valori autocenzurându-se: acolo unde libertatea unuia afectează ori restrânge libertatea semenului și/sau a mediului, libertatea personală este reorientată către noi orizonturi de împlinire, de data aceasta mai elaborate și mai înălțătoare, prin armonizarea elegantă a actului de voință individual cu actul de voință al celorlalți : etica și morala intervin ca elemente de rafinament și sensibilitate specifice conștiițelor evoluate. Așa văd eu LIBERTATEA!

Religia, însă, nu o vede astfel, ci tocmai pe dos. Creștinismul paulinian – atât de glorificat astăzi de tot soiul de tele-evangheliști de duzină – afirmă sus și tare că: ”firea a fost supusă deşertăciunii –nu de voie, ci din pricina celui ce a supus–o...”[1] . Expresia ”avlla. dia. to.n u`pota,xanta” este incorect redată în limba română, sensul textului fiind ”prin subjugare” în sensul de impunere a ascultării, de supunere prin impunere. Astfel, forma curată a expresiei originale este: ”creația a fost supusă deșertăciunii –nu de bună voie, ci prin subjugare”.  Astfel, aflăm cu toții stupefiați că ”deșertăciunea” NU a fost opțiunea liberă a voinței ”părinților noștri”, ci a Celui care are putere să-și impună voința, să-și supună creația și să o oblige la ascultare. 

Eu unul nu cunosc alt personaj care să se bucure de o astfel de capacitate decât faimosul YHWH vechi-testamentar, Tatăl bun al lui Isus Hristos și actualul Dumnezeu creștin. Ironia face să ne trezim cu toții dojeniți de același personaj că am ales liber ”deșertăciunea”, ajungând astfel din niște oameni liberi... niște bieți robi ai morții: după ce ne înghesuie cu de-a sila în camera de gazare – odată cu cristalele de ”zyklon b”, ne strecoară prin tavanul ce servește de ”cer” și reproșul suprem: ”ai ales moartea... liber!” Așa se face că drama omenirii se consumă rușinos între ”violul” divin și ... vina de a nu mai fi ”fată mare” !!!

Asta –daaaa! – LIBERTATE izvorâtă din ADEVĂR-ul biblic[2]!!!

---

[1] Romani 8:20

[2] Pe principiul ioanin: ”Adevărul vă va face liberi!” Ioan 8:32

Libertate II

În marea sa dragoste de oameni, YHWH-Dumnezeu a luat Cuvântul și a zis: „în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea…cu multă trudă ... spini şi pălămidă să-ţi dea pământul.”[1] Nedezmințindu-și nici o clipă firea-I răzbunătoare și pizmoasă, Iubitorul de Oameni adaugă ciudos: „ v'am trimes foametea ... şi lipsa de pîne...  și n'am vrut să vă dau ploaie!”[2] Așa se face că de la ”facerea” lumii încoace omenirea este LIBERĂ ... să moară de foame! Cu toate acestea, niște politruci descreierați, cu pântecul rotunjit de blidul de linte al vânzării de ”aproape”, ne repetă bolând o vorbă fără subiecți: ”ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!”

Într-un mediu condiţionat de lipsuri, de nevoi şi privaţiuni de tot felul, transpuse toate într-un context de luptă disperată pentru supravieţuire... Libertatea NU EXISTĂ! Acolo unde bucata de pâine e un lux iar paharul de apa un răsfăț... LIBERTATEA nu poate exista! Dimpotrivă: toate acestea nu sunt altceva decât mijloace murdare de condiționare brută, de manipulare atroce, de înrobire definitivă a spiritului privat până și de puținul necesar propriei sale subzistențe! Un lucru este, însă, mai clar ca lumina zilei: în cantina de la Auschwitz nu exista LIBERTATE în ciuda motto-ului de la poarta de intrare: ”ARBEIT MACHT FREI!”

 ”ARBEIT MACHT FREI!” și ”ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!” sunt rude bune și au aceeași sorginte: MINCIUNA!

---

[1] Geneza 3:17-19

[2] Amos 4:6-7

Libertate I

Spiritul uman se vrea liber: nimic nu e mai scump, mai drag şi mai de dorit pentru fiinţa umană decât LIBERTATEA! Înţelepciunea populară şi bunul simţ universal privesc libertatea ca pe dezideratul cel mai înalt şi împlinirea supremă a existenţialului. Creştinii – oameni şi ei – năzuiesc vârtos către libertate, proclamând sus şi tare o maximă ce pare că le canalizează energiile de aproape două milenii: „...ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!...”[1]

Realitatea, însă, ne obligă să observăm că nimeni nu este liber: cu toţii suntem supuşi suferinţei şi daţi morţii[2] fără deosebire! Robii putreziciunii nu pot fi subiecţi ai Libertăţii. Libertatea este de neconceput în contextul fricii, al terorii sau sub spectrul anihilării totale: libertatea nu poate exista în „Imperiul Morţii” proclamate de Zei Saltimbanci! Într-un spaţiu şi timp dominate de ameninţarea constantă cu violenţa atroce a Mâniei Divine, libertatea nu este nimic altceva decât un concept filosofic la care ne place să medităm infracţional pe ascuns, o „fata morgana” născută din disperarea suferinţei imutabile la care suntem condamnaţi prin decrete cereşti! ... În Camera de Gazare de la Auschwitz nu exista LIBERTATE, chiar dacă la intrare stătea scris: ”ARBEIT MACHT FREI!”

Se pare că „ADEVĂRUL” creştin  nu este nimic altceva decât ... o altă MINCIUNĂ ce vinde scump iluzia  LIBERTĂŢII!!!

---

[1] Ioan 8: 32

[2] Romani 14: 7-9  În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim.