Ultimul Războinic

Oamenii se înţeleg dialogând. Dialogul nu este perfect: pot apărea neînţelegeri, se pot strecura greşeli, dar şi acestea se soluţionează tot prin dialog. Violenţa şi războiul nu sunt o soluţie: aparte de suferinţa atroce pe care o presupune —suferinţă absurdă prin însăşi inutilitatea ei—violenţa naşte doar violenţă şi răzvrătire. Omenirea a schimbat registrul violenţei pe unul al dialogului. La Dumnezeu lucrurile nu stau deloc aşa. El a rămas anchilozat, anacronic, în „războiul rece” al retoricii viscerale dirijate împotriva „copiilor” Săi speriaţi şi neputincioşi. Mânuind ameninţător „satârul măcelului generalizat” prin  cotidianul nostru umil şi împovărat, YHWH ţine cu tot din-adinsul să ne bage tuturor... apocalipsa-n oase!  

Mesajul Său a rămas invariabil: V'am trimes foametea în toate cetăţile voastre, şi lipsa de pîne în toate locuinţele voastre...  7 ,,N'am vrut să vă dau nici ploaie, cînd mai erau încă trei luni pînă la secerat; ...9 V'am lovit cu rugină în grîu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mîncat deseori lăcustele...10 Am trimes în voi ciuma şi v'am ucis tinerii cu sabia...11 ,,V'am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora... Cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine...[1] Războiul divin nu s-a terminat... şi nu cunoaşte Pacea nicidecum: întreaga „zidire” dimpreună cu „toată suflarea” troznesc sub apăsarea cruntă a furiei divine. Cum-necum, se pare că ne-a pus gând rău: ori Îl adorăm de urgenţă, ori murim de mâna... Ultimului Războinic Autentic cu pretenţii de  TATĂ!  

---

[1] Amos 4:6-11  

Fiul... Moralist

De când căscat-am ochii şi-am ciulit urechile întru ascultare pe Planetă, nişte tunici negre, însoţite aproape invariabil de nişte bărbi despuiete, mi-au susurat la auz o frază care, prin repetare nesfârşită, a devenit celebră:„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”[1] Continuarea poveştii o ştiţi şi voi, la fel de bine ca şi mine: aţi pus cuvântul la inima, aţi renunţat la voi şi la „multe”, aţi suferit şi v-aţi bucurat deopotrivă, împlinind frumoasa şi nobila poruncă! Ceea ce puţini cunosc este faptul că această zicere nu este deloc originală, şi nicidecum nu aparţine lui Isus: El doar reiterează o zicere care reflecta principala normă duhovnicească de vieţuire din sînul sectei Fariseilor, respectiv principiul iubirii și îngăduinței frățești.[2]

Fariseu practicant, născut din părinți farisei, Fiul Moralist al lui Dumnezeu, Isus Hristos, postulează pentru era pe care a ianugurat-o cu nașterea Sa un nou precept (i)moral: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte![3] Acesta, se pare, chiar este original. Așa se face că în noua dispensațiune, vajnicii urmași ai lui Isus s-au înfruptat din plin din această ideologie, urmărind insistent împlinirea parazitară a multelor și presantelor nevoi care le zdrumicau necontenit stomacele, buzunarele ori eros-ul.

Dacă e trădare...trădare să fie! Numai s-oştim şi noi !!!

---

[1] Marcu 12:31

[2] Flavius Josephus: The Wars of The Jews, II, Cap. 8, 16. http://www.ccel.org/j/josephus/works/JOSEPHUS.HTM

[3] Luca 16:9

Frustrare divină

Suferiţi pedeapsa, zice apostolul Pavel,...: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?[1] Răspuns: un tată nu pedepseşte pe cel inocent, pe cel fără apărare, pe cel neajutorat, pe cel nou născut, etc...etc...! Un tată nu îşi ucide pruncul, iar când îl pedepseşte o face cu măsură![2] YHWH însă, ne înghesiue pe toţi cu de-a sila, fără noimă, în malaxorul căpcăun al morţii hîde! Maniac violent din fire, YHWH şi-a înecat invariabil furia în sângele pretinşilor săi „copilaşi”. Se pare că „iubirea Lui cea mare” nu-şi găsea împlinirea decât în devorarea ritualică a sărmanelor creaturi, oricare ar fi fost ele. Fumul de carne la grătar[3] ori tigaie[4] a fost dintotdeauna o slăbiciune a nărilor sale divine, iar carnagiul o privelişte încântătoare pentru ochii Săi tăioşi şi setoşi de mult sânge[5]. Nu ştim dacă în „Ceriuri” s-o găsi „careva” dispus să-I trateze furia necontrolată, însă aici pe Pământ îl avem pe Freud.[6]

Fără nici un dubiu, Dumnezeu este un defazat! Depăşit cu viteza luminii de paşii de melc ai hominidului moralist, YHWH încă se mai crede părintele despot care îşi snopeşte în bătaie creaturile, argumentându-şi bestialitatea furiei disproporţionate prin dragostea nespusă cu care îşi iubeşte stirpea! Prizonier pierdut iremediabil în mentalităţi desuete, YHWH cel Omniscient şi Omnipotent se vede „pus la colţ” de puţinul bun simţ al celor 1400 cm3 de materie cenuşie bipedă;  pentru liniştea şi „odihna veşnică” a lui YHWH, sperăm să fie resorbit de aceeaşi placenta cenuşie din care s-a născut pe vremea când ... grota era prea umedă şi rece, iar fulgerul prea infiorător!!!

---

[1] Evrei 12:7

[2] Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; Evrei 12:10-11  

[3] Să aduceţi ca ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: treisprezece viţei, doi berbeci, şi patrusprezece miei de un an fără cusur. Numeri 29:13 

[4] Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s'o aduci prăjită; s'o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului. Levitic 6:21

[5] În noaptea aceea, a ieşit Îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. 2 Regi 19:35  

[6] http://ateismoparacristianos.blogspot.com.es/2010/08/freud-el-psicoanalista-de-dios.html

Datorie

De cum ne naştem, există două instituţii care ni se vâră pe gât ca un „dat” universal, obligatoriu şi imprescindibil: Dumnezeu şi Statul. Primul ne urează un călduros „bun venit” în lume, şuierîndu-ne iubitor printre dinţi că suntem vinovaţi de moarte, dar cum datoria a plătit-o El Lui Însuşi,[1] acum suntem datori vânduţi Lui![2] Cel de-al doilea e niţel mai practic; fără a se complica în fabulaţii inutile, sare peste partea cu „vinovăţia” şi trece direct la aspectul derivat al acesteia, respectiv la „datorie”: toţi suntem datori vânduţi Statului, dar nimeni nu ştie nici de ce, nici pentru ce, întocmai ca şi în cazul lui Dumnezeu!

Complicitatea osmotică a celor două instituţii explică natura lor nespus de „iubitoare”, întru-cât şi Unul şi Altul ne vor binele cu orice preţ! [3] Pe principiul comunist „vom economisi oricât de mult ne-ar costa” amândoi sunt gata să ne sufoce într-o moarte lentă, agonizantă, vândută pe bani grei drept viaţă pur şi simplu, sau Viaţă Veşnică, după caz!  Cert rămâne un singur lucru: şi Dumnezeu şi Statul ne iubesc, pe noi toţi, până la moarte! Partea neplăcută este că, şi Unul şi Celălalt, iau această declaraţie... literalmente!

---

[1] Sună a ... corupţie... şi poate fi încadrat la „foloase necuvenite”.

[2]   Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie cã trãim, fie cã murim, noi sîntem ai Domnului. Romani 14:8

[3]  Statul... este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. Romans 13:4

Minciună sfântă

Dumnezeu a zis: ”Să nu minți!”...  Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, YHWH, Dumnezeul tău ... te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; … YHWH va depărta de la tine orice boală[1]….Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta ….YHWH te va copleşi cu bunătăți … YHWH te va face să fii cap, nu coadă![2]

Cu toate acestea nimeni nu pare să țină seama de poruncă: Avram mințea de înghețau apele[3], nevastă-sa  îl mințea gingaș pe Dumnezeu ”ca la ușa cortului”[4], Şifra şi Pua s-au pricopsit cu niscaiva odăi și ceva orătănii mințind după voia Domnului[5], Duhurile Cerești născocesc planuri mincinoase la ordinul lui YHWH[6], iar Dumnezeu Însuși croiește cele mai  năstrușnice minciuni pentru a-și atinge obiectivele sale profund iubitoare[7].

Totuși, stați fără nici o grijă: "YHWH nu este un om ca să mintă!"[8], El minte… ca un DUMNEZEU!!!

---

[1] Deuteronom 7:12-15

[2] Deuteronom 28:6-13  

[3] Geneza 20:2 Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: ,,Este sora-mea!”

[4] Geneza 18:13-15  ¹³ Domnul a zis: ,,Pentru ce a rîs Sara…? … ¹⁵ Sara a tăgăduit, și a zis: ,,N'am rîs !” … Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs!”

[5] Exod 1:15-21 Şifra şi Pua… au răspuns lui Faraon: ,,Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei.”  ²⁰ Dumnezeu a făcut bine moașelor; … Dumnezeu le-a făcut case.

[6] 1 Împărați 22:20-22 ... și Domnul a zis: ,Cine va amăgi pe Ahab ... și un duh a venit și s'a înfățișat înaintea Domnului, și a zis: ,Eu îl voi amăgi.`  ²² Domnul i -a zis: ”Cum?” ”Voi ieşi”, a răspuns el, ”şi voi fi un duh de minciună”. Domnul a zis:”Îl vei amăgi,...ieşi, şi fă așa!”

[7] 2 Tesaloniceni 2:11 … Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună!

[8] Numeri 23:19  

Olimpiadă

Londra, un oraș cu peste 7.500.000 de locuitori, se pregătește de Olimpiadă: uriașe dispozitive logistice sunt activate pentru ca cei peste 1.200.000 de vizitatori asteptați la Jocurile Olimpice să nu declanșeze colapsul sistemului de transport, aprovizionare sau medical-sanitar. Stocurile de  orice fel sunt inventariate iar aprovizionarea suplimentară este declanșată la toate nivelurile: până și rezerva de sânge a spitalelor este sporită cu 30%. Îngrijorate de haosul ce ar putea avea loc pe aeroporturile din capitală, companiile aeriene sunt în stare de alertă în fața avalanșei a peste 320.000 de vizitatori străini[1]. Situaţia a fost descrisă ca fiind o posibilă “furtună perfectă”, în care cererea creşte brusc iar oferta scade vertiginos, producând adevărate convulsii în sistem. Există temeri că Anglia n-ar fi pe deplin pregătită și că, în faţa provocării, Regatul Unit s-ar trezi cu ”reputaţia pătată”.

Cu peste 3.000 de ani în urmă nu existau asemenea primejdii. Intrând în Canaan pe la Ghilgal, vreo 2.000.000 de vagabonzi[2], hămesiți de foamea oarbă a pribegiei de 40 de ani prin deșertul arid și sterp, se prezintă ”pe nepusă masă” la frontiera unui ținut pustiu --populat cu cel mult câteva mii de indigeni-- la început de primăvară, pe când prin hambarele localnicilor bântuia foamea. Acolo mana a încetat să mai cadă …iar poporul a mîncat din grîul ţării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mîncat.[3] Libertatea de mișcare neîngrădită, asistență alimentară gratuită și sacrificiul de sine erau valori supreme pentru Canaaniți: sosirea milioanelor de mușterii nepoftiți, cu foamea-n gât, nu a ridicat dificultăți deosebite, cu excepția măcelariririi subite a gazdelor altruiste. Canaaniții nu aveau în nici un caz probleme de infrastructură sau dezechilibru social, iar dacă le aveau, par a le ignora total,  ”prin credință”, de dragul musafirilor călăi!

Canaaniții, se pare, erau pregătiți ... pentru Olimpiadă!

---

[1] conform unui studiu realizat de Oxford Economics

[2] 600.000 de bărbați asezonați cu minimum o nevastă, doi copii și-o țiitoare pe ici pe colo, fără a mai ține cont de gloata de străini care se aciuase pe lângă evrei, conform Exod 12:37-38    

[3] Joshua 5:10-12

Fisiunea… pe (s)uliță

Mult timp înainte de invenția bombei atomice, ovreii aveau propria lor variantă de Uraniu235. ”Îmbogățit” în centrifuga isteriei religioase generalizate și a fanatismului yahvist exacerbat, ”ovreiul atomic” era produsul direct al Dumnezeului său. Mult mai stabil și mai ușor de manipulat decât periculosul material radioactiv, ”bomba atomică” evreiască avea nume și prenume, mergea pe două picioare și, inevitabil, purta suliță:

…Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei … şi-a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, şi i-a omorît... [1]

…Iaşobeam, fiul lui Hacmoni … şi-a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, pe cari i-a omorît dintr'o singură dată.[2]

…Ioşeb-Basşebet, Tahchemonitul … şi-a învîrtit suliţa peste opt sute de oameni, pe cari i-a omorît dintr'o dată.[3]

... Atunci Duhul Domnului a venit peste el (Samson n.n)... ¹⁵ El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mîna și a luat-o și a ucis cu ea o mie de oameni[4] ... iar ceva mai târziu ... trei mii de inşi[5] dintr-o singură dată!

Chiar dacă s-a dovedit a fi mai puțin distructiv decât geniul malefic al tehnologiei moderne, ”ovreul atomic” conserva cu furie în brațu-i vânjos energia unei mici bombe atomice de astăzi! Fiind la fel de ”radio-activi” --însă cu timp de înjumătățire mult mai alert-- acești ”aleși ai Domnului” s-au dovedit a fi infinit mai criminali decât o nenorocită de bombă nucleară: masacrul manual, implicarea emoțională și patima exterminatorie fac din acești derbedei simboluri hidoase ale maleficului cel mai obtuz, iar din Dumnezeu... o relicvă odioasă a nebuniei umane!

---

[1] 2 Samuel 23:18

[2] 1 Cronici 18:11

[3] 2 Samuel 23:8

[4] Judges 15:14-15  

[5] Judges 16:27  

Operaţiunea Yahvedelle

Operaţiunea Zitadelle, a fost cea mai mare confruntare belică din istoria omenirii: voinţa a 900.000 de soldaţi ai Axei şi a 1.900.000 de soldaţi ai fostei URSS s-au încleştat într-o luptă titanescă, aşa cum nu s-a mai văzut nicicând! Aproape 8.000 de tancuri, în jur de 5.000 de bombardiere şi peste 35.000 de piese de artilerie au dat conflictului o dimensiune mortiferă fără precedent. Hitler şi Stalin, secundaţi de geniul militar al celor mai străluciţi generali şi mareşali ai momentului, au hotărât definitiv, într-un singur conflict, viitorul întregii omeniri: lumea, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost forjată în focul armelor acestui carnagiu colosal, în care au pierit tragic... 250.000 de contrincanţi din ambele tabere!

Cu mai bine de 2.500 de ani în urmă, două triburi insignifiante de găligani rătăcitori ai istoriei -Iudeii şi Israeliţii- au pus-o de un „masacru” tipic yahvist, după binecunoscutul principiu „multă zarvă pentru nimic”: voinţa a 400.000 de Iudei -toţi înarmaţi până în dinţi cu prăştii şi scuturi de răchită- şi a 800.000 de Israeliţi -toţi vrednici de fugă şi iuţi de picior- s-au încleştat într-o hârjoană belicoasă pe viaţă şi pe moarte în colbul uscat al maidanului de la poalele muntelui Efraim. Dintre cei peste 1.200.000 de derbedei ai aceleiaşi naţii care s-au luat la trântă împărţindu-şi cu patimă pumni la ficaţi, picioare în fund, înjurături scârboase şi multe gesturi obscene, peste 500.000 dintre ei au murit subit, cel mai probabil... de oftică!

Dintre Hitler şi Stalin... doar YHWH(Yahve) este mai mortifer! 

P.S: Meditaţie izvorâtă din atenta lectura a Scripturii, cartea a 2ª a Cronicilor 13:1-22.

Orbire

Ascuns într-o găoace răcoroasă din preajma unui mușunoi de termite, un păianjen cu ochii în opt stă la pândă; termitele moi și oarbe, fără ochi, trudesc în zăduful sălbatec al humei încinse, căutînd cu încăpățânare proletară ceva de mâncare: o frunză scurtată, un pai fărâmat, o sămânță uscată... osteneala e multă iar chinul e brut; oarba termită nu cunoaște odihna, nici lumina de zi, nici pântecul plin, nici gustul de saț: doar gustul de muncă! Rătăcind spre niciunde, orbește, cu trupul pufos, își sfârșește fatalist alergarea, între colți de-arahnidă, în strânsoarea de fălci, ori pe-o limbă băloasă de furnicar flămând! Ce Dumnezeu ar fi acela care-ar crea așa o dramă a lipsei de șanse, si ce scuză ar avea? 

Cu mânie proletară, hominizii rătăcesc bălăbănindu-și existența încoace și-încolo, căutând de mâncare-n gunoiul din jur; îndură și greu, și zăduf, și ”lipsul a tot” de dragul nădejdii de viață promise de zei. Orbecăind spre nici-unde, își sfârșesc preumblarea între scânduri și cuie, fără drept de apel, omorâți de vreo boală, sfârtecați de călău, înghițiți de mizer... N-apucat-au să guste odihna, nici să soarbă lumina, de atâta osândă, suferinți și măcel. Este greu să explici ”întâmplarea” câtă vreme un Zeu se proclamă ”stăpân peste moarte” și ”origine-a tot”, împărățind despotic peste agonia de oameni. Ce scuză-ar avea pentru statul de-o-parte? N-are glas să ne strige, n-are vorbă de spus? Este mut! Este surd: nu există! Urzitorul de Soarte croiește destine, te condamnă la viață și-apoi... ”uită” de TOT! 

De n-am fi-așa orbi, ne-am vedea suferința...

Ironie pascală

Așa cum ne-au obișnuit, religioșii nu se dezmint atunci când vine vorba de credulitate. Ironie supremă a creștinătății, minunea sărbătorii ”învierii” nu este nicidecum învierea, ci...aprinderea miraculoasă a unui snop de lumânări! Explicațiunea curioasei transmutări doctrinare este mult mai terenală decât ne-am aștepta: o lumânare cu fitilul impregnat cu dizolvent organic și fosfor provoacă  autocombustie, ”miracolul” devenind astfel surogatul înlocuitor al mult trâmbițatei ”învieri”. Trucul este cunoscut omenirii de mai bine de două milenii și jumătate, iar recent a fost pus în evidență de către un curajos post de televiziune. Oripilați la gândul că lumea le-ar putea întoarce spatele[1] și neputînd arăta spre nici un exemplu de înviere, circarii altarelor creștine ne bagă ostentativ sub ochi mănunchiul de lumânări arzînde, vrând cu tot din´adinsul să ne vâre pe gât încă o dată gogorița ”aprinderii miraculoase”!  

Se pare că de Paște... ne paște ironia supremă!

---

[1] Fapte 17:32  Cînd au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alții au zis: ,,Asupra acestor lucruri te vom asculta altãdatã.``