De vreo cateva milenii incoace, religiosul de
pretutindeni savureaza cu nesat o istorie care, in ciuda faptului ca este mentionata
in Cartea Cartilor, are totusi o insemnatate nu de neglijat. Scriptura spune
lumii ca a fost o data ca niciodata un profet al lui Iehova numit Balaam, care „s-a
sculat de dimineata, a pus saua pe magarita si a plecat cu capeteniile lui
Moab... Domnul a deschis gura magaritei, si ea a zis lui Balaam: "Ce ti-am
facut, de m-ai batut de trei ori?"... Balaam a raspuns magaritei:
"Pentru ca ti-ai batut joc de mine; daca as avea o sabie in mana, te-as
ucide pe loc."... Magarita a zis lui Balaam: "Nu sunt eu oare
magarita ta pe care ai calarit in tot timpul pana in ziua de azi? Am eu oare
obicei sa-ti fac asa?" Si el a raspuns: "Nu..."[1] s.a.m.d.p.
Nimic altceva nu poate fi mai natural si mai
firesc decat un dialog amabil, plin de reverenta, de respect si dulcegarii
spirituale intre stapanul profet si magarita curtezana – cu coada ridicata a emotie. Fara indoiala
ca cei doi, profitand de nefireasca minune, nu s-au oprit aici, ci au dat frau
liber vorbei incatusata in bestia naroada, confesand natural pacate nenaturale,
emotii si sentimente neimpartasite pana atunci, imbatranind frumos, unul
alaturi de celalalt, in fata unei teici cu apa stravezie. Si probabil c-ar mai fi vorbit
si astazi daca n-ar fi fost ca –detaliu insignifiant– vulgara moarte sa nu le
fi umplut amandurora cu tarana gura deschisa de Domnul Dumnezeu.
Un lucru este fundamental: Dumnezeu
vorbeste prin magari ori... magarite epileptice cu spume la gura si coada ridicata a
emotie! Mi-e tot una. Ii vedem si-n
zilele noastre: niste magari si ei acolo, cocotati cu duhoarea lor puturoasa pe
la amvoane ori aliniati talamb cu urechile lor large si blege printre banci, la
rumegat de anafura cu vin! Bezmetici naluciti
de vedenii desarte ori surziti de soaptele Duhului, ratacind drumul pe-aratura, tropaind zgomotos prin vietile altora ori aruncand apocaliptic cu copita-ndarat! Ii auzim si vedem peste tot: la
radio, la tv... ori pe net navigand! Caci de cand le-a deschis Dumnezeu gura nu s-a mai gasit nimeni sa-i strige pe nume, amintindu-le originea comuna: magarilor... tot magari sunteti!
