viernes, 7 de febrero de 2014

Tradare

Samuel era un profet iubit de Domnul. El a fost pus deoparte pentru slujba chiar din pantecele mamei sale, asa ca, de cand se stie, a fost in permanenta legatura cu dragostea si morala lui Iahve, dumnezeul caruia ii slujea pe inaltimi[1]. Tot poporul il privea ca pe un vraci de isparava, ii datorau supunerea si ploconul[2] randuit nevoilor sale, ca sa nu-i lipseasca nimic din cele trebuitoare unui trai indestulat. Si „Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui[3]. Pe principiul „sa mance si copii mei o pane usoara”, “cand a imbatrinit,  Samuel a pus pe fiii sai judecători peste Israel[4]. Si uite-asa, batranul uns cu toate alifiile si-a varat cu de-a sila si rapid pruncii nevolnici pe felia binecuvantarii divine, ca nu cumva sa se raceasca jiltzul furtaciunilor de Jude. Zis si facut, numai ca progeniturile s-au dovedit a fi mai rele decat dracu[5], si poporul a zis: ,,Dă-ne un împărat ca să ne judece.”[6] In fata incercarii, venita neaparat de la diavolul, mosul n-a ramas cu mainile in san, ci a inceput sa indruge verzi si uscate,[7] incercand sa induplece pe Israel cu vorbe dulci, imbietoare... dar fenta n-a tinut.

Cand a vazut el ca altcineva urma sa despoaie gloata de prosti s-a mahnit foarte, si a contraatacat cu multa viclenie, subminand perfid proaspata autoritate a lui Saul. Mai intai a purces la defaimare, cleveteala de muieri, si zavistie mestesugit ticluita, avertizand poporul ca imparatul le va lua biruri, zeciueli, fete mari si feciori pentru nazurile sale[8], de parca pruncii lui nu se infruptau din aceleasi drepturi. Asa se face ca Saul si-a inceput domnia sub raii auguri prevestiti de vorbele inveninate ale mosului: „rau aţi făcut înaintea Domnului cînd aţi cerut un împărat pentru voi[9]; „veţi peri, voi şi împăratul vostru[10]. Muscatura perfida de bazilic avea sa vina mai tarziu, atunci cand profetul avea sa-l introduca in ecuatie si pe Dumnezeu, invocand ritualul aducerii de jertfe inaintea bataliei iminente cu dusmanul filistean la Ghilgal: „Să mă aştepţi şapte zile acolo, pînă voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”[11] Cum Samuel intarzia strategic, poporul se imprastia de linga Saul. Atunci Saul... a jertfit arderea de tot”.[12] Chiar in clipa aceea, ca prin minune, s-a ivit de prin boscheti si arhi-uneltitorul zicand: ,,Ce-ai făcut?... Ai lucrat ca un nebun… acum, domnia ta nu va dăinui[13]. Si Saul a murit chiar in ziua aceea...

Iar eu am incalecat pe-o sa, si v-am spus adevarul... asa. Povestea o gasiti in biblie.



[1] 1 Samuel 9:12-13; 19
[2] 1Samuel 9:7 si urmatoarele
[3] 1Samuel 7:15
[4] 1Samuel 8:1
[5]Fiii lui Samuel...se dădeau la lăcomie, luau mită... şi călcau dreptatea”. Cf. 1 Samuel 8:3
[6] 1 Samuel 8:6
[7] 1Samuel 12:1-3
[8] 1Samuel 8:11-18
[9] 1 Samuel 12:17
[10] 1Samuel 12:25
[11] 1Samuel 10:8
[12] 1 Samuel 13: 8-9
[13] 1 Samuel 13:13-14

5 comentarios:

  1. asa este cand citesti Biblia ad-literam. proces nou cu aceleasi argumente ad nauseam (greata,stare de rau), fumate de milenii..daca taceai ramaneai nevazut ca Alba ca Zapada..

    ResponderEliminar
    Respuestas
    1. Dar n-a tăcut şi bine a făcut! Pentru că sunt şi oameni isteţi între voi creştinii, nu e nevoie de multă minte ca să vadă cum stă de fapt treaba cu textele astea biblice, da şi cum sub pretextul "extrasului din context", unii dintre "fraţi" încearcă să argumenteze. Doar că sunt doar vorbe goale, fără pic de conţinut legat de problema tratată şi, pt. cultura generală, ORICE text citat este o extragere dintr-un context!! Problema este că contextul nu schimbă fondul ideii puse la voleu, încearcă doar să muşamalizeze unele fapte şi descrieri foarte clar prezentate.

      Eliminar
  2. Este comentario ha sido eliminado por el autor.

    ResponderEliminar
  3. Acest Samuel se comporta la fel de diabolic precum patriarhul BOR. Isi urmareste propriile interese, subminand autoritatea civila, totul in numele lui Dumnezeu. Atata timp cat poporul e o turma behaitoare, schema merge inainte.

    ResponderEliminar
  4. ginditorul de la hamangia12 de febrero de 2014, 11:24

    Si noi daca am fii in locul lui samuel la fel am proceda, nu sa schimbat de trei mii de ani si ceva naravul mentionat in articol.Politica romaneasca e plina de cazuri ca cea mentionata,asa zisii oameni ai lui dumnezeu nu sint imuni la nepotisme si coruptie,intriga si tot spectru de pacate . Dar ,, norodul este blestemat'' sa urmeze astfel de conducatori fie relgiosi sau politici.Nici saul nu a fost mai bun cu david,se transmite din generatie in generatie

    ResponderEliminar

De oriunde ai fi, comentariul tau ma onoreaza: